Ei sunt vocea pentru cei care îi ascultă, fie pe scenă, la televizor sau în mediul online. Însă, la rând lor, și ei au avut oameni care i-au inspirat! Antrenorii Vocea României, prezentatorul și prieteni ai emisiunii ne-au povestit care sunt vocile care i-au inspirat în viață! Toate aceste povești pot fi descoperite pe Vocea – Jurnal de poveste.
Săptămâna aceasta, RUXI, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din România, cu peste jumătate de milion de urmăritori pe Instagram și peste 750 de mii pe TikTok, ne povestește care este cea mai importantă voce din viața ei. Ea este Vocea din online pentru comunitatea ei din online, însă, și ea, a avut oameni care au inspirat-o.
„Cu toții ne îndrumăm într-un fel sau altul după anumite persoane din viața noastră, dar am realizatcă tu ești cea mai importantă voce din viața ta… exemplul altora este zero dacă tu nu-ți permiți să crezi în tine și să-ți folosești vocea pentru a prinde curaj, nu pentru a te descuraja”, spune RUXI.
Despre cine consideră RUXI ca are o voce inspirațională pentru ea, aflăm ascultând povestea ei aici: Vocea – Jurnal de poveste.