Vineri seara, Iulian Nunucă a interpretat, în cadrul primului live Vocea României 2022, piesa Child in Time.
Reacțiile antrenorilor au fost pe măsura performance-ului lui Iulian.
Irina Rimes: ”Tu știi de când aștept un concurent să cânte piesa asta? Mă bucur că ești aici... Merci, Tudore, pentru piesa asta!”
Tudor Chirilă: ”S-a bucurat atât de mult să primească vocea asta... Am vrut să scot din valiza lui Iulian joasele lui. Te felicit pentru parcursul ăsta diferit. Te felicit pentru că te bucuri, moșule, de orice cântare, ca și când e prima dată”
Iulian Nunucă a zguduit scena, din spatele cortinei, la audiții. Concurentul în vârstă de 18 ani, din Pașcani, a moștenit talentul de la bunicul și tatăl său, care sunt lăutari. La Vocea României, Iulian a experimentat mai multe stiluri muzicale, reușind să cucerească publicul și juriul.
După etapa de knockout-uri, Tudor a ales să meargă mai departe alături de Iulian Nunucă, despre care Irina Rimes a spus că a avut un moment de finală.
Gallery