• Emisiuni
  • Vocea României
  • Vocea României, sezonul 10: Valeria Condrea a întors toate scaunele! Piesa incredibilă pe care a interpretat-o

Vocea României, sezonul 10: Valeria Condrea a întors toate scaunele! Piesa incredibilă pe care a interpretat-o

Valeria Condrea este stabilită în Paris de foarte mulți ani, însă a fost născută în Chișinău. Are o mare pasiune pentru muzică, danu nu a mai cântat până acum pe scenă, iar pentru ea „Vocea României” nu reprezintă decât o mare oportunitate. 

A venit în fața juraților cu multe emoții, însă nu a lăsat să se vadă acest lucru. Piesa interpretată de tânăra i-a uimit atât pe telespectatori, cât și pe antrenori, care s-au întors rând pe rând. Primul a fost The Motans, mai apoi Theo și Smiley, urmați de Irina și Tudor Chirilă.

„E prima dată când cânt pe vreo scenă”, a spus Valeria Condrea, profund uimită de reacțiile celor cinci antrenori.

„Mie mi s-a părut genial ce ai făcut! Eu sunt fan la acest gen de interpretări în care un artist își arată caracterul, își arată viziunea. Mie mi s-a părut că tu ai distrus piesa asta în cel mai frumos mod. Cum cineva ar rupe o floare, petală cu petală, iar eu îmi pun dorința. Ai fost extraordinară, ai strălucit. Ai tot ca să câștigi un concurs cum este Vocea României.

Mie mi se pare că elementul principal care poate îți lipsește în momentul dat este susținerea. Eu sunt gata și pot să și-o ofer 100%”, i-a spus The Motans concurentei.

VEZI PRESTAȚIA CONCURENTEI ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS


Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni