ß
Toamna aceasta, vocile vor vibra pe scena show-ului care a schimbat destine și a scris istorie. Vocea României revine cu cel de-al 10-lea sezon și, pentru prima dată, doi antrenori, Smiley și Theo Rose, vor sta pe același scaun. Echipa este întregită de Tudor Chirilă, Irina Rimes și The Motans. Cu toții se vor lupta să descopere cea mai bună voce a României.
„Mie mi-a fost foarte dor de Vocea României, pentru că mi se pare că este un show de televiziune unde am reușit să îmi găsesc locul. Am privilegiul să mă bucur de atâta emoție care vine de la concurenți, iar eu doar trebuie să stau pe scaun și să fiu expus la această emoție, ceea ce este foarte tare. După care, am posibilitatea să îmi exersez „competențele pedagogice” și să lucrez cu ceea ce eu numesc o echipă, chiar dacă show-ul presupune, de multe ori, adversitate. Cred că este unul dintre cele mai importante show-uri de televiziune din România și este făcut la un nivel înalt. Îmi este dor de sezoanele trecute, îmi este dor de fiecare atmosferă din fiecare sezon în care am fost în concursul acesta și mă bucur că PRO TV și publicul consideră că sunt o parte mișto din echipa acesta. Iată, sunt și în sezonul acesta de revenire. Dacă este să ne uităm la partea pozitivă din această pauză forțată de pandemie, vedem că s-au adunat mai multe voci bune în toți anii aceștia, poate mulți copii care aveau 14 ani au făcut 16 ani, mulți adolescenți care nu au apucat să intre în momentul acela în show, intră acum. Cred că avem de două ori mai multe voci bune, ceea ce este un câștig pentru noi și pentru public”, a spus Tudor Chirilă.
„Mă bucur că suntem din nou împreună după doi ani de pandemie, de data aceasta, pentru o ediție aniversară. Sper că v-a fost dor de noi și revederea va fi una dulce. Avem și colegi noi, de aceea mă aștept la un sezon foarte interesant și plin de surprize. Am văzut-o pe Theo în alte proiecte și mi-a plăcut de ea, atitudinea și frumusețea ei m-au convins din start, iar pe Denis îl știu încă de la începuturi și știu ce „zace” acolo: un strateg înnăscut, un artist pe cât de puternic, pe atât de sensibil și un om bun care nu se sperie de greu și nici de muncă: toate calitățile necesare pentru un coach bun. Trebuie să recunosc că Vocea este cel mai mare, cel mai greu, dar și cel mai frumos proiect, care scoate din noi toți talente și aptitudini unice. Mi-a lipsit mult acest antrenament și recunosc că mi-a fost dor și de colegii mei, Tudor și Smiley, pe care abia aștept să-i revăd în acțiune”, a spus Irina Rimes.
„Sezonul asta, voi vorbi „pe doua voci”! Una de băiat și una de fata :) Și ce fată! Scaunul dublu îmi dă această putere de a mă ajuta în evaluări, opinii, reacții de o reprezentantă foarte cool a noii generații de artisti din România. Theo Rose va fi și va zâmbi lângă mine la fiecare ediție și împreună ne pregătim să ne bucurăm de acest drum fabulos, spectaculos și aventuros pe care-l deschide noul sezon „Vocea României”, a declarat Smiley.
„Mi-am petrecut ani buni ai copilăriei concurând la diferite festivaluri de muzică. Vocea României ar fi fost un ideal pentru mine, doar că am copilărit la țară și atunci nu am reușit să visez chiar atât de departe la vârsta aceea. După care, am venit la liceu în București și mi-a fost teamă să mai particip la un concurs de o asemenea anvergură, nu știam ce îmi rezervă viitorul, dar uite-mă astăzi, aici, în fața multor oameni talentați, concurenți la Vocea României. Sunt deschisă alături de Smiley să îi ajutăm, să îi îndrumăm și să le pun și eu pe tavă tot ce am învățat până acum în anii de succes ai carierei mele. Sper să le fie de folos și sper să primesc de sus, de la Dumnezeu, inspirație, generozitate și bună dispoziție ca să pot să îi destresez”, a spus Theo Rose.
The Motans spune că a așteptat experiența Vocea României și o vede ca o oportunitate de a transmite și celorlalți tot know-how-ul lui: „Sunt fericit că fac parte din echipa Vocea României. E o provocare pe care am așteptat-o cu nerăbdare și mă bucur că am oportunitatea de a da mai departe ce am învățat eu în ultimii ani. Pentru mine, ideea de mentorat este ceva foarte special. De-a lungul vieții, am avut noroc să întâlnesc persoane care m-au ajutat să mă formez atât ca om, cât și ca artist. Iar acum mă aflu în ipostaza în care să sper că și eu, la rândul meu, îi voi influența pozitiv pe cei pe care-i voi întâlni”.
Vezi și:
Gallery