ß
Adriana Simionescu (16 ani) a venit la Vocea României pentru a demonstra că este mult mai mult decât ”fata lui tata”.
”Tatăl meu este Adrian Minune și este cântăreț de manele. Din această cauză eu trebuie să muncesc mult mai mult decât un copil normal. Este și un privilegiu, dar și o povară”, își începe povestea tânăra de 16 ani, care este fiica mai mică a lui Adrian Minune.
”Încă de la grădiniță a fost marginalizată, de oamenii din jur, de profesori. De ce? Pentru că eram țigancă. Nu aș dori să cânt manele, să fiu la fel ca tata. Mediul în care muncește el nu mi se potrivește, nu mi se pare safe pentru o fată”, spune Adriana.
La ora actuală, este elevă la Dinu Lipatti, după ce și-a convins tatăl să o lasa să studieze muzica.
Adriana studiază canto-jazz și își dorește să își faca o carieră internațională, prin propriile puteri. Acesta a fost și motivul pentru care a venit la Vocea României. Aici ea este un număr, nu știe nimeni cine este tatăl ei, că este țigancă sau că studiază muzica din copilărie.
”Aș vrea să ajung ca Delia, ca Andra, dar cel mai mult - ca Beyonce. Știu că o să fie foarte multe păreri, unele bune, altele mai puțin bune, dar sunt ale lor. De unele țin cont, de altele - nu. E bine pentru mine că antrenorii nu știu cine sunt eu, pentru că vreau să dovedesc lumii întregi că eu sunt Adriana Simionescu, nu Adriana, fata lui Adrian Minune.
Adriana Simionescu a ajuns în echipa lui Horia Brenciu după ce a cântat piesa lui Emeli Sande, ”My Kind of Love”.
Gallery