ß
Filmările pentru ”Vocea României” sunt în toi, iar Smiley a acordat un interviu protv.ro în care ne-a dezvăluit cum se vede emisiunea de pe scaunul de antrenor, dar și la ce să ne așteptăm de la noul sezon.
Ce ne poți spune despre noul coleg, Horia Brenciu? Am văzut că a început deja schimbul de replici între el și Tudor Chirilă...
Horia este așa cum îl știți. Vorbește foarte mult, este exuberant, este peste tot. Da, e fun. Cât despre el și Tudor, știi care e treaba? Ei sunt foarte orgolioși și cumva este inevitabil să se calce pe bătături. Rivalitate este între toți, cumva, pentru că fiecare își dorește să câștige sezonul acestea.
Tu ești the good guy, așa ai fost descris de toată lumea...
Eu îmi văd de treaba mea. Încerc să nu fac emisiunea asta despre mine, încerc să o fac despre fiecare concurent de pe scenă și mă interesează foarte tare ceea ce pot sa le ofer, ce pot să fac cu unii dintre ei pe viitor. Eu sunt extrem de atent la tot ce se întâmplă, la tot ce vine pe scenă, indiferent că ajunge la mine sau nu, indiferent că merge mai departe sau nu. Există oameni care, pur și simplu, nu pot face față presiunii acestei emisiuni, dar care au potențial, sunt creativi și văd eu ceva în ei.
Te-ai gândit vreodată cu ce piesă te-ai prezenta tu la Vocea României, cu care să întorci cele patru scaune?
Da, m-am gândit. Ceva ”feelingos”. Nu știu dacă aș fi în stare să întorc toate cele 4 scaune, dar cu siguranță că aș merge pe emoție, pe feeling. Dacă ar fi, aș miza pe un ” Yesterday” ori o piesă a lui John Mayer...
Fanii ”Vocea României” sunt foarte implicați pe social media. Tu ții cont de părerea lor? Îți sugerează anumite piese pentru concurenți?
Da, citesc sugestiile. Câteodată, să știi că sunt sugestii mișto, sunt oameni care vin cu idei interesante. Să știi că e foarte greu să alegi piesele potrivite. Stăm mult să le alegem, le întoarcem pe toate părțile. Trebuie să ținem cont de foarte mulți factori.
Dar concurenții au ceva de spus în alegerea piesei?
Da. Eu, după ce trec de prima etapă, după audițiile pe nevăzute, îi întreb pe fiecare în parte cam ce cântă, cam ce le place, cam ce muzică ascultă. Vreau să-i cunosc, din punct de vedere muzical, mai bine, dar vreau să creez un echilibru între zona lor de confort, cu ceea ce sunt ei obișnuiți să cânte, și ce văd eu că ar fi bine pentru ei să cânte. Pentru că, dacă ei vin la ”Vocea Romaniei” și cântă tot ce cântă ei, nu evoluează de nicio culoare. Cumva, eu ca și antrenor încerc să le arăt și o altă latură a lor, pe care poate nu au descoperit-o sau pe care încă nu au curajul să o exploreze și cam asta am făcut în fiecare an.
Cine din familia ta e cel mai mare fan Vocea României?
Toată familia este. Și toți țin cu mine (râde). Toți țin cu mine din oficiu.
Până acum, în plan artistic, ai făcut cam de toate, le-ai încercat pe toate. La modul ideal, care ar fi următorul pas?
Nu am făcut teatru… Dar chiar acum fac ceea ce mi-am dorit de mic copil și anume să lucrez cu artiști, producători și scriitori internaționali. Este un proces de învățare pentru mine și, sper eu, și de evoluție. Cam asta îmi doresc…
Dacă ar fi să alegi un artist internațional, cu care să ieși la o bere, cine ar fi acela?
Cred că John Mayer ar fi ideal. Ce-i drept, am mai stat cu artiști internaționali. Toți cei cu care am luat contact, și producători foarte mari și scriitori foarte mari, sunt niste oameni deosebit de modești, foarte normali, foarte mișto. Nu te fac să simți că esti mai puțin decât ei. Ce am observat eu este faptul că toți oamenii talentați care au reușit în viață în domeniul ăsta, muzical, artistic, sunt foarte mișto, sunt niște oameni care dăruiesc foarte mult.
Care este cel mai frumos compliment care l-ai primit vreodată, care te-a măgulit cel mai mult?
Cel mai frumos compliment cred că a fost ăsta: “Băi, Smiley, îmi place de tine că ești om”. De altfel, în curând, voi porni într-un turneu intitulat chiar @Smiley_Omul, în cadrul căruia voi avea concerte în 15 orașe din țară.
Treaba asta cu omul pare foarte interesantă, că nu e numai de bine. E mare lucru să accepți condiția ta de om, adică și cu bune și cu rele. Să accepți că nu ești perfect, să accepți că ai și greșeli, să accepți că ai de învățat tot timpul, să accepți că ai tot felul de trăiri, de emoții, că ești slab, că ești tare, depinde cu ceea ce te confrunți. Adică și pentru mine este o continuă explorare a condiției umane.
La ce filme și seriale te mai uiți în ultima vreme?
Acum am văzut ”Ozark”. Recunosc că mi l-a recomandat Tudor acum doi ani și nu am apucat să mă uit și. Acum l-am văzut și mi se pare foarte mișto. Am terminat ”Urzeala tronurilor”. Nu am fost foarte bucuros de ultimul sezon, dar mi-a plăcut toată seria. Sunt fan de pe vremea când încă nu era la modă. Este unul dintre cele mai reușite seriale din toate timpurile. În continuare, încerc să mă uit la alt serial, la ”OA”.
Dacă ar fi să faci o comparație între rolul tău de prezentator la ”Românii au talent” și rolul de antrenor de la ”Vocea”...
Mie îmi place foarte tare ”Românii au talent”, sunt îndrăgostit de emisiunea asta dinainte să înceapă în România. E cu totul altceva, e cu totul altă trăire. Pentru că acolo, cumva, pentru mine nu există o miză, nu sunt responsabil de ceea ce li se întâmplă concurenților. Adică eu am rolul telespectatorului, singura diferență este că eu îi văd fix pe scenă.
În schimb, la Vocea sunt implicat cu totul, sunt responsabil de fiecare moment, de fiecare concurent care intră la mine în echipă, mă lupt pentru fiecare dintre ei. E cu totul alt rol, e cu totul alceva. Îmi place foarte mult ceea ce fac la Vocea României, pentru că asta fac tot timpul. Cu asta mă ocup de mai bine de 20 de ani. Cu asta am început, de fapt. Adică, eu mai întâi am făcut muzică pentru alți oameni. Și asta fac și acum, mă ocup de artiști, ii descopăr, îi ajut să ajungă unde își doresc. Din când în când, mai scot și eu o piesă (râde).
În final, un mesaj pentru telespectatorii de la Vocea României. La ce să se aștepte de la acest sezon?
Sezonul ăsta e un pic mai obraznic. E cu un pic mai mult testosteron, pentru că suntem mai mulți bărbați. S-ar putea să iasă cu mai multe scântei, tot din cauză că suntem mai mulți bărbați, dar va fi foarte fun. Cu siguranță va fi fun, eu m-am distrat din prima zi.
Vezi și: Gianina nu vrea să mai audă de Smiley
Gallery