ß
Mâine seară, de la 20:30, cei patru finaliști ai sezonului 8 Vocea României vor face spectacol pe scena celei mai tari competiții a vocilor și vor prezenta câte trei momente de neuitat: unul singuri, unul cu antrenorul și încă unul alături de un invitat special.
Alma Boiangiu va cânta împreună cu Ovidiu Anton, Dora Gaitanovici îi va avea invitați pe solistul și pe trompetistul trupei Zdob și Zdub, Roman și Valeriu, Mădălina Coca îl va avea alături de ea pe Nicolae Furdui Iancu, iar Bogdan Ioan va cânta împreună cu Feli.
Câștigătoarea sezonului 7 Vocea României, Ana Munteanu, va aduce pe scenă în marea finală de vinerea aceasta un moment special și va interpreta melodia "Unde te duci".
Concurenții se pregătesc intens și repetă pentru seara decisivă, cea în care unul dintre ei va pleca acasă cu marele trofeu și premiul în valoarea de 100.000 de euro.
Aceștia vor cânta piese precum Highway to hell, Somebody to love, I want to spend my lifetime loving you sau All by myself.
Vineri vom vedea cine este marele câștigător al sezonului 8 Vocea României, iar această decizie stă numai în mâinile publicului, care își poate vota concurentul favorit prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus), de 10 ori/ concurent, sau online, gratuit, un singur vot. Românii își pot vota preferații doar după START VOT!
Vocea României – Doar vocea contează!
Gallery