ß
Alma Boiangiu, din echipa lui Tudor Chirilă, este unul dintre fericiții concurenții care, în urma votului publicului de acasă, au ajuns în finala emisiunii ”Vocea României” din acest an.
Ce înseamnă succesul? Ciuc întreabă concurenții Vocea României ce înseamnă de fapt succesul, un concept cu definiții diferite, pe care îl putem privi mereu dintr-o nouă perspectivă și astfel să creionăm zi de zi Succesul Din România Nouă.
Aici și acum, la Vocea României, ne-am propus să redefinim împreună ideea de experiență, muzică sau artist “de succes”.
La 26 de ani, Alma-Nicole este proaspăt absolventă de Conservator și UNATC. Mama, care a cântat în corul Song, condus de Ioan Luchian Mihalea, a stat mereu în preajma ei și a observat că are o ureche muzicală foarte bună. La vârsta de 5 ani, părinții i-au cumpărat un pian și a început să studieze acest instrument, care a pasionat-o încă de la început. În paralel cu pianul, a început și lecțiile de balet.
La vârsta de 7 ani, a început să studieze chitara cu unul din cei mai buni profesori. Inițial, a fost o ambiție de-a ei să înceapă un al doilea instrument dar, în timp, a ajuns la niște performanțe deosebite − despre acest lucru vorbesc numeroasele premii obținute în România, dar și în străinătate (Spania, Austria, Germania, S.U.A.). În acest moment, este actriță colaboratoare la Teatrul Ion Creangă și pregătește un spectacol de teatru-circ la Circul Globus.
Alma-Nicole recunoaște însă că cea mai mare realizare din viața ei este prestația la această emisiune-concurs, ”Vocea României”, la care mama ei a convins-o să vină. În urma experienței, Alma spune că i s-a schimbat un pic definiția succesului. „Cred că, până la urmă, succesul nu este ceva ceea ce se vede numai în afară, ci ceea ce simțim noi, în sufletul nostru. Dacă ești cu adevărat împlinit, atunci mi se pare că ai succes”.
Eleva lui Tudor Chirilă mărturisește că a primit multe sfaturi bune de la antrenorul ei de la ”Vocea României”: ”Dacă ar fi să aleg unul singur, ar fi acela de a mă bucura de călătorie și nu numai de destinație. Succesul și curajul mi se pare că sunt puternic corelate pentru că, practic, dacă nu ai curaj, încredere în tine, să încerci lucruri, să te descoperi, nu ai cum să atingi succesul. Eu am lucrat mult la partea asta, de încredere, și încă mai am de lucrat”.
Alma este însă încrezătoare în drumul ei: ”Mi s-a spus din toate părțile că drumul spre succes este greu, am simțit-o pe pielea mea și, oricum, marele succes nu l-am atins încă și nu știu dacă o să-l ating vreodată, mă mulțumesc deocamdată cu succese mici, pentru că este mai importantă călătoria, și ceea ce câștigăm de pe urma călătoriei, decât destinația”.
Ciuc crede că succesul sună altfel pentru fiecare dintre noi. Și de aceea ne propune să îl privim dintr-un unghi nou, să căutăm noi sensuri care vorbesc despre ce e important pentru noi.
Succesul de “acum și aici”. Idei, oameni, povești, perspective altfel.
Inspirați de aceste perspective ne întrebăm cum se vede succesul la Vocea României. Acesta este succesul din România Nouă.
Gallery