Mâine, de la 20:30, și sâmbătă, de la 20:00, cei 32 de concurenți care au trecut de etapa duelurilor intră în knockout-uri la Vocea României! Aceștia vor cânta cu bucurie și vor demonstra încă o dată că sunt adevărați artiști și că pot face față oricărui stil muzical.
Mecanism knockout-uri
Fiecare antrenor va intra în această rundă cu câte 8 concurenți care vor forma două knockout-uri – patru dintre ei vor urca pe scenă vineri și patru sâmbătă.
Trei concurenți dintr-o echipă vor cânta, pe rând, câte o piesă. La finalul celor trei reprezentații, antrenorul va face prima eliminare – unul dintre concurenți va spune ”adio” competiției, iar doi vor spune ”pe curând”. Cei doi rămași din echipă vor aștepta plini de emoție și speranță să cânte și cel de-al patrulea coleg al lor, iar la finalul momentului vor reveni pe scenă alături de el. Dintre aceștia trei, antrenorul va alege cei doi concurenți care vor merge în live-uri. Astfel, Tudor, Irina, Andra și Smiley vor intra în etapa live-urilor de la Vocea României cu câte patru reprezentanți în echipă.
În această rundă, antrenorii și concurenții fac alegeri surprinzătoare atât în ceea ce privește melodiile, cât și realizarea momentelor care vor fi aduse pe scenă. Vor fi două ediții pline de tensiune, emoții, adrenalină, foarte multă energie și dorință de a continua competiția și de a merge mai departe spre marele trofeu.
Concurenții fac ultimele vocalize și sunt gata să impresioneze cu reprezentațiile lor, iar antrenorii sunt pregătiți de spectacol și de ultimele lor alegeri din sezonul 8 Vocea României! Vineri, de la 20:30, vedem primele patru knockout-uri, iar sâmbătă, de la ora 20:00, celelalte patru!
Vocea României – Doar vocea contează!
Gallery