Dora vine din Buzău și este în prezent elevă în clasa a XI-a, la un liceu cu profil de limbi străine.
A început să cocheteze cu muzica la grădiniță. La 4 ani a mers la pian pentru că părinții doreau ca Dora să își dezvolte gândirea matematică, dar ea s-a îndrăgostit de muzică.
A participat la diverse concursuri și festivaluri de compoziție, își compune singură piesele de la vârsta de 9 ani. A avut și o trupă a ei, pe la începutul liceului.
Nu moștenește talentul de la părinți, dar aceștia o susțin necondiționat, chiar dacă ei au îmbrățișat alte meserii în domenii total opuse. Mama este profesoară de chimie, tatăl, inginer. E singură la părinți.
Are propriile ei melodii. De pe la 10 ani a început să compună și se simte în universal ei printre portative și cuvinte. Prima ei melodie, cu care s-a prezentat la Eurovision Junior, se numește Tom și Jerry. A ajuns în selecția națională cu ea. Anul acesta, a participat la Eurovision, a ajuns pe locul 7 în secția națională.
Își dorește să se înscrie pe mai departe la Conservator, secțiunea compoziție. Visul ei este să compună cele mai tari hituri și să audă oamenii cum îi fredonează piesele.