Vocea României introduce butonul de block in sezonul 8! România este a doua țară, după Statele Unite ale Americii, care aduce acest mecanism în format! Noutatea introducerii butonului de block va duce competiția la un nou nivel, iar suspansul și tensiunea vor crește simțitor.
Pe lângă marele buton roșu, fiecare scaun are în acest sezon alte trei butoane galbene extrem de importante, cu numele celorlalți trei antrenori. Acestea permit fiecăruia dintre ei să-l blocheze pe unul dintre ceilalți trei și astfel să nu poată lupta pentru un concurent. Tudor, Irina, Andra și Smiley au posibilitatea să folosească o singură dată butonul de block în etapa audițiilor pe nevăzute. Antrenorul blocat nu va ști asta până nu va apăsa butonul roșu. Acesta se va întoarce și abia atunci va vedea că unul dintre colegii lui a decis să-l blocheze și că nu poate lupta pentru vocea care l-a cucerit.
”Suntem foarte entuziasmați de introducerea acestui nou element în formatul Vocea României. E ceva ce nu a mai văzut nimeni până acum, nici măcar antrenorii, ceva care va schimba radical jocul. Sezonul 8 este unul plin de surprize, iar Tudor, Irina, Andra și Smiley au acum o nouă armă prin care pot aduce în echipele lor concurenții pe care și-i doresc. Va aștept din toamnă la Vocea României, să simțiți energia unui sezon cu totul special!”, a spus Pavel Bartoș.
Din toamnă, sezonul 8 Vocea României le aduce telespectatorilor mai mult dinamism și o competiție extraordinară!
Vocea României – Doar vocea contează!
Gallery