ß
  • Emisiuni
  • Vocea României
  • S-a incheiat sezonul sapte Vocea Romaniei! Romanii au urmarit un spectacol plin de emotie, vineri, in marea finala

S-a incheiat sezonul sapte Vocea Romaniei! Romanii au urmarit un spectacol plin de emotie, vineri, in marea finala

S-a incheiat sezonul sapte Vocea Romaniei! Romanii au urmarit un spectacol plin de emotie, vineri, in marea finala

Finala sezonului sapte Vocea Romaniei a debutat cu un moment extrem de emotionant, un omagiu adus Majestatii Sale Defuncte Regele Mihai I

Ana Munteanu, Andrada Cretu, Jane Ndubuisi si Zsuzsana Cerveni au interpretat magistral melodia Amazing grace. Spectacolul a continuat cu o pleiada de piese pline de sensibilitate, antrenorii impreuna cu cele patru finaliste si invitatii lor le-au prezentat romanilor cate trei momente extraordinare, iar acestia i-au rasplatit cu voturile lor. In final, preferata publicului a fost Ana Munteanu, care a castigat vineri seara marele trofeu si premiul in valoare de 100.000 de euro. Tot in marea finala, Arilena Ara a urcat pe scena Vocea Romaniei si a cantat melodia care sa afla pe primele locuri in topurile muzicale din Romania, Nentori.

Pe intreaga durata de difuzare, la nivel national, peste 1.4 milioane de telespectatori au urmarit competitia in care doar vocea conteaza, iar in minutul de maxima audienta de la 20:58, cea mai buna competitie a vocilor a adus in fata televizoarelor aproape 1.9 milioane de romani.

Finala Vocea Romaniei a fost lider de audienta pe toate categoriile de public si a inregistrat 8.8 puncte de rating si 24.5% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, fata de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 5.7 puncte de rating si 15.9% share.

Patru concurente cu voci colosale si emotii cat o finala

Meriam Jane Ndubuisi, din echipa Tudor, a deschis competitia din finala cu melodia Lume, lume, pe care a cantat-o uimitor impreuna cu Ovidiu Lipan Tandarica. Jane si Tudor au interpretat intr-o maniera exceptionala piesa Epilog. Cei doi au creat un moment emotionant, s-au transpus perfect in versuri, iar vocile lor s-au completat foarte frumos. Jane a cantat singura o melodie superba, Oameni, si a transmis foarte multa putere, determinare si iubire. Concurenta a fost fantastica si i-a cucerit pe toti cu timbrul ei vocal special si cu felul in care a abordat fiecare prestatie.

Ana Munteanu si Smiley au cantat superb melodia De unde vii la ora asta?, iar reprezentatia lor a fost intens laudata de Tudor, Lori si Despot, care au declarat ca Ana a adus valoare cantecului. Ana a interpretat singura piesa La boheme, a creat un moment plin de sensibilitate si feminitate, a primit felicitari din partea antrenorilor si ropote de aplauze din partea publicului. Ana impreuna cu Marcel Pavel, invitatul sau din finala, au cantat The prayer, au fost acompaniati la pian de catre Serban Cazan si au realizat un moment senzational, iar vocile lor au sunat perfect impreuna. Concurenta a cucerit antrenorii cu timbrul sau vocal in fiecare etapa a competitiei si i-a fascinat intotdeauna cu forta ei.

Zsuzsana Cerveni, reprezentanta echipei Lori, a cantat singura piesa The power of love si, chiar daca a avut si mici ezitari, a reusit sa creeze un moment fascinant. Invitatul Zsuzsanei din finala Vocea Romaniei a fost tenorul Alessandro Safina. Impreuna, cei doi au interpretat senzational Nessun dorma si au avut o reprezentatie magica, plina de emotie. Zsuzsana si Lori au spus Buna seara, iubite! vineri, iar Tudor , Smiley si Despot le-au felicitat atat pentru alegerea muzicala, cat si pentru prestatia fabuloasa. Concurenta a incantat cu fiecare aparitie a sa pe scena si a demonstrat mereu ca poate canta orice gen si ca are o voce cameleonica.

Andrada Cretu
, din echipa Despot, a inceput finala cu melodia Numb, pe care a cantat-o sublim la pian si voce. Andrada si invitatul ei special de vineri seara, Mihail, au interpretat piesa Who you are, au trait la intensitate maxima fiecare moment petrecut pe scena si s-au bucurat de reprezentatia lor, in care au pus foarte mult suflet. Andrada si Despot au cantat vineri melodia Fata verde la chitara, flaut si voce, s-au armonizat foarte bine si au avut o prestatie antrenanta, plina de veselie si energie. Andrada a evoluat in fiecare etapa a competitiei, iar antrenorii si publicul au fost fascinati de calitatile ei vocale si de bucuria pe care o transmite atunci cand este pe scena.

Sezonul sapte Vocea Romaniei le-a adus romanilor in fiecare vineri seara un spectacol formidabil, energie, vibratie, efervescenta si concurenti extraordinari.

Toti cei care se exprima cel mai bine prin muzica, canta cu bucurie si pasiune, isi doresc sa uimeasca si sa fie cunoscuti, sunt asteptati sa se inscrie pe vocearomaniei.protv.ro si sa vina la auditiile care vor avea loc in curand in mai multe orase din tara.

Vocea Romaniei – Doar vocea conteaza!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni