ß
Vineri a inceput etapa Confruntarilor la Vocea Romaniei!
Emotiile au crescut considerabil, iar suspansul si-a spus cuvantul ieri seara atat in randul concurentilor, cat si in cel al antrenorilor, care au fost pusi in fata unor decizii greu de luat. A fost un spectacol extraordinar, iar romanii au avut parte de sapte duete formidabile si de momente pline de energie si forta. Patru concurenti au fost salvati aseara, iar doi dintre ei au fost inlocuiti de catre Smiley si Despot.
Pe intreaga durata de difuzare, la nivel national, peste 1.4 milioane de telespectatori au urmarit competitia in care doar vocea conteaza, iar in minutul de maxima audienta de la 21:55, cea mai buna competitie a vocilor a reusit sa aduca in fata televizoarelor peste 2 milioane de romani.
Prima editie a Confruntarilor de la Vocea Romaniei a fost lider de audienta pe toate categoriile de public si a inregistrat 9.2 puncte de rating si 27.3% share pe segmentul publicului comercial, cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani, fata de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obtinut 7.1 puncte de rating si 21% share.
Emotie, tensiune si sapte duete fascinante
Tudor, Smiley, Lori si Despot au format cuplurile care intra in etapa Confruntarilor, iar aseara primele sapte au urcat in ringul Vocea Romaniei, au realizat duete impresionante, dar au si luptat pentru a merge mai departe in cea mai tare competitie a vocilor. Tot aseara, antrenorii au salvat patru concurenti, iar pe doi dintre ei i-au inlocuit ulterior. Cei care raman pe scaunele din steal room pana data viitoare sunt: Razvan Marcuci, salvat de Smiley; Cristian Prajescu, salvat de Tudor; Doina Spataru, salvata de Lori si Raluca Ursu, salvata de Despot.
Tudor a nominalizat aseara primele doua dueluri din echipa sa. Meriam Jane Ndubuisi si Ioana Cristodorescu au cantat in forta melodia A hard days night, iar Raluca Ursu si Daria Grigoras au interpretat piesa Welcome to the jungle si au umplut sala de energie. Ambele duete au fost incredibile si au transmis foarte multa pasiune pentru muzica si o forta de neimaginat. In urma celor doua momente, alegerile lui Tudor au fost Meriam si Daria, cele doua fete fiind primele concurente din echipa care merg in etapa live-urilor.
Echipa Smiley a inceput in forta etapa Confruntarilor, cu doua cupluri care au adus pe scena momente cu emotie si putere. Anne-Marie Ionescu si Paul Batinas au cantat aseara piesa Mercy, iar Amir Arafat si Cristian Prajescu au interpretat melodia Breakeven. Ambele reprezentatii l-au facut mandru pe antrenor de evolutia vocala a concurentilor, dar si de atitudinea pe care au avut-o, fiind extrem de implicati in momentele pe care le-au prezentat, demonstrand ca sunt hotarati sa invinga. In cele din urma, Smiley a luat decizia de a continua competitia cu Paul si Amir.
Primul cuplu din echipa Lori care a intrat in ringul Vocea Romaniei a fost cel format din Jeanette Curta si Bogdan Stanica. Cei doi au cantat melodia On my own, vocile lor s-au completat perfect, iar antrenorii au fost incantati de reprezentatia lor plina de sensibilitate si visare. Dupa cateva momente bune de gandire, Lori a luat decizia de a merge mai departe cu Bogdan.
Cu zambetul pe buze si cantand, Despot a ales primele doua cupluri din etapa Confruntarilor. Catarina Sandu si Razvan Marcuci au interpretat piesa Uprising, iar Doina Spataru si Andreea Dragu au cantat melodia Deeper. Concurentii au reusit sa creeze vineri doua duete puternice si au impresionat publicul prin dezinvoltura si calitati vocale de exceptie, dar si prin determinarea de care au dat dovada, luptand pentru a impresiona antrenorii si a continua competitie. A fost o alegere extrem de grea pentru Despot, insa la final acesta a decis sa mearga mai departe spre marele trofeu alaturi de Catarina si Andreea.
Și vinerea viitoare, de la 20:30, dam suspansul mai tare in cea de-a doua editie a Confruntarilor de la Vocea Romaniei! Urmatoarele cupluri sunt gata sa intre in ring si sa cucereasca antrenorii cu calitatile lor vocale, iar emotiile cresc pentru concurentii din steal room, deoarece locul lor in competitie nu este inca sigur.
Vocea Romaniei – Doar vocea conteaza!
Gallery