ß
Tudor Chirila, Loredana si Pavel Bartos s-au alaturat campaniei "Ice Bucket Challenge", au donat pentru o cauza umanitara, si-au turnat apa cu gheata in cap si au dat provocarea mai departe.
Tudor Chirila a acceptat provocarea lui Aleksandras Cesnavicius, CEO ProTV, s-a alaturat campaniei "Ice Bucket Challenge" si a decis in primul rand sa doneze bani pentru campania de lupta impotriva sclerozei laterale amitrofice, dar si pentru campania locala “Bursa de fericire”, ce lupta lupta impotriva cancerului si pe care artistul o sustine de mai mult timp.
Loredana a acceptat provocarea Andreei Esca de a participa la Ice Bucket Challenge chiar pe scena unui concert pe care Lori l-a sustinut la Arad.
In fata a peste 5.000 de fani, Loredana a primit o portie dubla de gheata, pentru ca dansatorii i-au turnat in cap doua galeti pline cu apa rece.
Artista s-a alaturat campaniei mondiale de lupta impotriva sclerozei laterale amiotrofice, provocand mai departe pe Ion Tiriac, Angela Gheorghiu si Nadia Comaneci.
Si Pavel Bartos a raspuns celor doua provocari primite din partea lui Razvan Fodor si Carmen Tanase si, ajutat de fetitele sale, si-a turnat apa in cap, nu inainte sa doneze: "Ice bucket challenge! Iti “multumesc” Carmen Tanase, iti “multumesc” Razvan Fodor! Ei bine, am facut-o si pe asta! Stiu ca pare o distractie, poate chiar joaca de copil, dar sa nu uitam lucrurile mari le facem cu bucurie, poate din joaca, probabil ca de aia si reusim cateodata! Dar ii rog pe cei care mai inventeaza astfel de lucruri sa nu mai puna gheata! “Socul” e prea mare! In rest astept ca cei “provocati” sa provoace la randul lor! O astfel de cauza merita! V-am pupat", a scris Bartos pe site-ul sau.
"ALS Ice Bucket Challenge", campania de donatii la care au aderat numeroase personalitati din intreaga lume, a ajuns si in Romania, unde vedete precum Andreea Esca, Bebe Cotimanis, Andreea Marin, Carmen Tanase, Adela Popescu, Cabral, Dana Rogoz sau Razvan Fodor si-au turnat apa in cap pentru o cauza nobila.
Regulile provocarii sunt simple: participantii sunt provocati sa isi toarne pe cap apa cu gheata si sa facă o donatie pentru cerecetarea in domeniul afectiunilor cerebrale.
Gallery