Marius Marin

Redacția Redacția

Actualizat 16. 12. 2013

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Pentru mine, "Vocea Romaniei" este singurul si cel mai bun format din '89 pana azi al unei emisiuni, cu mari sanse de reeducare a maselor. 

Tatal meu a fost tot muzicant si  ma lua cu el pe unde canta, pe la toate restaurantele. De la varsta de patru ani dadeam reprezentatii in bucataria noastra pentru toti prietenii parintilor.

Singurele boacane pe care le faceam era sa invit toti copiii de varsta mea la petrecere, fara ca parintii mei sa banuiasca. Uite asa se trezeau ei cu o groaza de copii la usa, strigand: "La multi ani!", cu casa plina de caiete dictando primite cadou si cu o fuga pana la cea mai apropiata cofetarie sa ne cumpere prajituri. 

Casa mea a fost plina mereu de instrumente muzicale pe care eu si cateva vecine de varsta mea le faceam mereu auzite pe balcon, tragand de armonica, zdranganind chitara, cu gandul la ciocolata vecinei de alaturi, primita in dar cu rugamintea sa facem putina liniste.

Muzica asta dezorganizata a fost facuta pana la sase ani, cand am intrat la scoala de muzica ,iar totul a luat o alta intorsatura. Invatam sa citesc notele muzicale, ma pregateam pentru concursurile vremii, "Cantarea Romaniei", auditiile muzicale de sfarsit de an. Un lucru care mi-a marcat copilaria in anii aceia a fost o placa de vinil acelor de la "The Eagles" primita cadou din parte unei profesoare de muzica, vecina si prietena de familie. Am ascultat-o ani de zile cu atentie si cu uimire pentru ca suna atat de diferit fata de muzica romaneasca a acelor vremuri.

De atunci am devenit din ce in ce mai curios fata de latura asta a muzicii, iar odata cu revolutia si cu boom-ul muzicii in Romania mi-am si satisfacut curiozitatea, colectionand sute de casete audio cu fel de fel de artisti, de la UB 40 la Metallica si Guns'n'Roses, albume de jazz, country si altele. De atunci pot sa spun ca am ramas cu aceleasi gusturi muzicale, numai un pic imbunatatite. De la acel disc de vinil mi-am dat seama ca sunt un copil si am foarte multa muzica veche de ascultat pana sa imi permit sa ascult muzica noua.

Alaturi de muzicantii din oras am avut ocazia sa imi incerc si calitatile vocale, mi-am format un repertoriu vast si diversificat, avand ocazia sa ascult si sa invat pana si romante, tango-uri si cantece de lume (alaturi de cei mai batrani) sau ,,ever-green"-uri si multa muzica buna alaturi de cei mai tineri. In  aproape fiecare vara eram in Eforie Nord,unde cantam la o terasa de toate pentru toti,unde veneau si foarte multi prieteni din orasul nostru sa ne viziteze  si unde mi-am facut si o groaza de prieteni din toata tara. 

 Mi-au trebuit foarte multi "factori de convingere" (familie si prieteni) sa ajung la auditiile pentru Vocea Romaniei. 

Pentru mine, "Vocea Romaniei" este singurul si cel mai bun format din '89 pana azi al unei emisiuni, cu mari sanse de re-educare a maselor. De ce spun asta? Din punct de vedere muzical, al culturii muzicale, Romania s-a aflat pe un plan descendent de ani de zile. Romanii au uitat sa asculte muzica buna, nu toti, dar din ce in ce mai multi. Nu ar fi fost o problema, dar parerea mea este ca muzica buna iti defineste caracterul, te educa, te cultiva. "Vocea Romaniei" a reusit sa aduca lucrurile la normal intr-o anumita masura.