ß
Romina Apostol, una dintre cele mai efervescente prezențe de pe scena de la Vocea României, a impresionat audiența cu piesa „I’ll take care of you” de la Beth Hart.
Gallery
Tudor Chirilă: Foarte puternică interpretarea ta, te-ai jucat bine pe piesă. Ești una dintre vocile mele preferate și îți doresc succes pe mai departe.
Irina Rimes: Un moment de genul ăsta te lasă fără cuvinte! Eu sincer îmi doresc să te iubească oamenii și să te voteze, așa cum te iubesc eu.
Vezi momentul integral în videoclipul de mai sus!
Emisiunea Vocea României se vede și pe VOYO
La vârsta de 4 ani, Romina a cântat pentru prima oară la vioară, îndrumată de părinții ei. Cu toate acestea, după patru ani de studiu, părinții au decis să nu o mai susțină în această direcție. Așa a început să cânte cu vocea, alegând piese puternice, care reflectau perioadele dificile prin care trecea. Se simțea neînțeleasă atât de părinți, cât și de prieteni, iar colegii făceau adesea glume pe seama ei din cauza greutății.
Considerându-se diferită, Romina a început să cânte muzică rock, un stil în care s-a regăsit complet. În prezent, este studentă la marketing și, deși nu are studii muzicale formale, a urmat câteva cursuri de canto. Face parte dintr-o trupă rock și cântă la numeroase festivaluri de profil.
Romina își dedică timpul liber muzicii și iubitului ei, care o susține necondiționat. Cu o voce rock, răgușită, pe care o consideră atuul său, Romina speră să își îndeplinească visul de a deveni o cântăreață de succes.
La audițiile pe nevăzute a întors toate scaunele, iar în confruntările de la Vocea a oferit un show exploziv alături de Roxana Sava. În knockouturi, Irina Rimes a ales să meargă mai departe în concurs cu Romina.
CITEȘTE ȘI: