ß
Antonela are 25 de ani și e consultant în administrație la Călărași.
Gallery
În copilărie, Antonela cânta prin casă și de la 9 ani a început să participe la concursuri și festivaluri.
A urmat un liceu pedagogic, apoi la facultate a intrat la SNSPA. În anii de facultate a călătorit foarte mult în Portugalia, Spania și Germania. În toate plecările sale în străinătate, s-a implicat în tot ceea ce înseamnă instituții europene - a fost voluntar. A avut și un stagiu de practică la Ambasada României din Berlin.
Anul trecut, Antonela a fost în America cu programul Work and Travel, însă s-a întors mai devreme pentru că bunicul ei a decedat. În România, după moartea bunicului, și-a făcut și ea niște controale de rutină și a descoperit că are niște tumori borderline - la granița dintre malign și benign. Acum este bine, însă experiența această i-a dat viața peste cap, dar a și făcut-o să vrea să trăiască frumos și la maximum fiecare moment.
VEZI ÎN CLIPUL ATAȘAT ACESTUI MATERIAL ÎNTREGA PRESTAȚIE ȘI REACȚIA ANTRENORILOR
Zeci de concurenți au urcat pe scena de la Vocea României și au făcut tot posibilul să întoarcă cel puțin un scaun și să meargă mai departe în cea mai importantă competiție a vocilor!
O etapă importantă din competiție se va încheia în această seară. Vom vedea cum vor arăta echipele, în final, iar săptămâna viitoare toată lumea se va pregăti pentru confruntări!
Emisiunea integrală e pe VOYO!
Vocea România – Doar vocea contează!