ß
Voci explozive vor răsuna vineri, de la 20:30, de pe scena Vocea României. O nouă seară a audițiilor pe nevăzute va aduce în platoul emisiunii atât concurenți care au avut piese celebre, ce se aflau pe buzele tuturor, cât și concurenți care au, astăzi, comunități impresionante în mediul online și au venit să-și demonstreze calitățile pe una dintre cele mai importante scene.
Unul dintre participanții care va urca pe scena de la Vocea României a avut, în urmă cu ceva timp, concerte cu un public alcătuit din zeci de mii de oameni: „Simt că acum este momentul să mă redescopăr și reinventez. Consider că Vocea României este fresh startul de care am eu nevoie și mă va ajuta să ajung acolo unde doresc”, va povesti el. „Eu te știu, dar nu te-am auzit niciodată cântând așa. Sunt de-a dreptul uimit de timbrul vocii tale. M-aș bucra foarte tare să fac parte din parcusul tău de la Vocea României și mai departe de atât. Cred că ai foarte mari șanse să te bați pentru titlu”, îi va spune Smiley.
Pentru mulți dintre cei care vor urca pe scenă, Vocea României reprezintă un pas important pentru visul lor artistic: „este un mod de a fi văzută în adevăratul sens al cuvântului, unde pot să demonstrez, cu adevărat, talentul meu și nu un loc unde oamenii se uită la aparențe”, va susține o altă concurentă.
Antrenorii vor fi impresionați de momentele pe care le vor asculta în această seară, de la 20:30: „Eu nu pot să-mi iau gândul de la începutul piesei tale. A fost, în cel mai pur sens al cuvântului, orgasmic. Real, timbrul tău poate să redea senzația asta”, va spune Theo Rose.
Emisiunea Vocea României poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
Vocea României – Dă muzica mai tare!