Iris are 29 de ani, este din București și este profesor de canto și pian. Pasiunea pentru muzică i-a fost inspirată de mama ei, care îi cânta cântece bisericești, iar ei i se păreau foarte melodioase și frumoase.
Gallery
A fost olimpică la matematică, a fost admisă la Liceul Militar, dar cu două ore înainte de a pleca la Câmpulung, ea s-a râzgândit și le-a spus părinților că vrea la Liceul de muzică. A urmat cursuri de canto jazz și muzică ușoară la liceul “George Apostu” și pedagogie muzicală la UNMB.
La vârsta de 14-15 ani a început să lucreze și cânta în restaurante, pentru că voia să își ajute părinții.
Iris este căsătorită de 3 ani și are doi băieți, unul de 2 ani și unul de câteva luni. Soțul ei este medic diabetolog.
Iris predă canto și pian la școala ei privată. A venit la Vocea pentru că vrea să iasă din zona de confort și vrea o provocare. Va cânta piesa pe care a ales-o pentru audițiile pe nevăzute cu gândul la tatăl ei, care s-a stins în urmă cu un an din cauza unei boli nemiloase. Tânăra are lacrimi în ochi de fiecare dată când vorbește despre el.
Foștii colegi ai tatălui ei i-au povestit despre cum vorbea acesta despre ea și despre cât de mândru era că este fiica lui.
Iris a ales „Am I the One” de la Beth Hart, pentru că „sunt singura fiică a lui tata”. Concurenta a reușit să întoarcă trei scaune la Vocea României.
Theo Rose: „Iris, ești uragan emoțional! A fost exact momentul ăla când toate s-au unit și toată ființa ta cânta! Extraordinară ești!”
Tudor Chirilă: „E foarte greu să cânți ce ai cântat tu! E foarte tare transformarea ta în timp ce cânți! Ești foate tare! Mi-ar plăcea să lucrez cu vocea ta!”
Irina Rimes: „Ar fi o onoare și o mare plăcere să lucrez cu vocea ta!”
Iris a ales să meargă în echipa lui Tudor Chirilă.
Vezi momentul și jurizarea în materialul VIDEO de mai sus.
EMISIUNEA INTEGRALĂ e disponibilă PE VOYO. URMĂTORUL EPISOD ESTE ÎN AVANS PE VOYO.