ß
Olimpia Melinte, Victoria Răileanu, Anghel Damian și Jesus del Cerro ne dezvăluie care sunt activitățile pe care le fac în perioada aceasta în care petrec timpul în casă. Anghel Damian, scenaristul serialului și Jesus del Cerro, regizorul, ne-au povestit că lucrează pentru VLAD astfel încât să fie pregătiți, iar atunci când situația o va permite, să poată relua filmările.
Olimpia Melinte spune că în casă la ei, copilul său, Sasha, le dă deșteptarea și că acum reușește să facă mai multe lucruri decât înainte. „Sasha dă deșteptarea, practic de când a apărut el în viața noastră nu ne mai trebuie un ceas, el este orologiul nostru și ne trezește în fiecare dimineață. Pentru că stăm acasă de câteva săptămâni deja, am început să împărțim sarcinile fiecărui membru al familiei. Așa că eu și Sasha ne ocupăm să ordonăm casa, în timp ce tati face micul dejun. Apoi urmează activitățile de la grădiniță, pe care le primim zilnic și care ne umplu câteva ore bune pe zi. Nu facem totul deodată, ca să nu îl obosească sau să nu îl plictisească pe puști. Am luat modelul programului de la grădiniță, așa că toată ziua se învârte cumva în jurul lui Sasha, ceea ce ne bucură foarte mult. Iar seara citim, ne uităm la desene, jucăm board games sau ascunsa, iar când cel mic merge la culcare ne mai rămâne și nouă ceva timp pentru serialele și filmele preferate.”
Victoria Răileanu povestește că și la ei în casă programul se învârte în jurul copilului. „Ca să fim organizați și să păstrăm o disciplină, am compus un program orientativ pentru fiecare zi, care cuprinde mesele, plimbarea cu cățelușa noastră, Maia, temele, activitățile, ora de știință și foarte multă joacă. În plus, încerc să fac toate lucrurile de care nu am timp în mod normal. De la reorganizat dulapuri și spații de depozitare, până la citit cărțile acelea pe care le-am cumpărat de-a lungul timpului, însă nu am avut timp să le citesc până acum.”
Anghel Damian spune că zilele acestea are mai mult timp pentru cărțile și serialele preferate. „Mă trezesc în jur de ora 9, urmează stretching, verific știrile și conturile de socializare, fac 30-40 de minute de sport, lucrez la scenariile VLAD preț de câteva ore, apoi comand mâncare sau gătesc, scot cățelul, seara mă uit la știri, mă uit la un film, serial sau citesc, apoi somn.”
Jesus del Cerro, care iubește să gătească, încearcă zilnic noi rețete și a arătat recent și fanilor VLAD una dintre rețetele preferate, într-un live pe contul de Instagram oficial al serialului. „Mă trezesc, citesc știrile și scriu zilnic. De asemenea, mie îmi place să gătesc și am timp acum să încerc rețete noi. Zilnic vorbesc cu prietenii, familia și bineînțeles cu echipa VLAD. Ținem totul pregătit, astfel încât atunci când contextul o va permite, să ne putem întoarce pe platourile de filmare.”
Fanii îndrăgitului serial se întâlnesc săptămânal cu echipa VLAD, în fiecare luni, de la 20:30, pe conturile de Instagram și Facebook oficiale. Săptămâna viitoare aceștia se vor întâlni cu Elvira Deatcu, Adrian Nartea și Olimpia Melinte.
Vezi și: Când facem bine, #NeFacemBine. Acasă nu ești singur
Gallery