ß
Vlad a ținut telespectatorii în suspans săptămâna aceasta, în cel de-al doilea episod al noului sezon, iar luni vom vedea ce alegeri face și dacă reușește să scape cu viață din Istanbul.
Am văzut cum Miki a fost capturată și torturată de către Carla și Iordache. Vlad a fost și el otrăvit și s-a aflat la un pas de moarte, însă și-a revenit și a reușit să îl prindă pe Iordache.
Vlad este pus acum în fața unei alegeri dificile: să salveze viața oamenilor săi, Miki și Tibi, sau să își ducă la capăt misiunea și să îl ucidă pe Iordache, după cum îl instruiește Cezar. Dacă decide să îl elibereze pe Iordache, îi va putea salva în schimb pe Miki și Tibor.
„Credeam că destinația e importantă. Punctul unde vrei să ajungi. Acum știu că drumul este cel care contează. Felul în care îl străbați spune totul despre tine.”
Ce va alege Vlad și dacă el și oamenii săi se vor întoarce în siguranță acasă, vom vedea săptămâna viitoare, într-un nou episod alert.
Tot în episodul de luni, vedem cum Eliza suferă consecințele faptelor sale, iar stilul său de viață este în declin, ajungând să se angajeze pe post de menajeră în cadrul unui hotel.
De asemenea, ea va fi nevoită din nou să depună mărturie la tribunal, la procesul de apel al soțului său, Ștefan. Acesta, cu ajutorul oamenilor lui Iordache, urmărește să fie achitat și să părăsească închisoarea. Vom vedea dacă va ieși din tribunal fiind un om liber.
Nu ratați un nou episod săptămâna viitoare, luni, de la 20:30, la PRO TV.
Vlad – Fața întunecată a răzbunării!
Gallery