ß
Adrian Nartea, Olimpia Melinte, Victoria Răileanu și George Piștereanu ne dezvăluie care sunt scenele lor favorite din VLAD.
Olimpia Melinte alege o secvență din primul sezon, în care Vlad și Eliza rămân pentru prima dată singuri. „Sunt pe yacht și el o învață să conducă ambarcațiunea, se creează ceva între ei, există o liniște care le este amândurora foarte cunoscută, corpurile lor parcă au un limbaj comun și Eliza este surprinsă de cât de cunoscute îi sunt gesturile, de felul în care o privește Vlad sau îi rostește numele.
Pare că totul este desprins dintr-o altă viață.” Actrița adaugă faptul că îi plac secvențele în care adrenalina este la cote maxime, precum cele în care Eliza se ceartă cu Ștefan.
Victoria Răileanu ne vorbește tot despre o secvență din primul sezon, având cuvinte de laudă la adresa colegului său, Emilian. „Leo începuse să aibă deja vedenii cu Adrian, iar în secvența aceasta Ștefan vorbea cu el despre Vlad, întrebându-se cine este tipul acesta, pentru că nu știu nimic despre el. Însă Leo nu era atent la el, avea o nouă vedenie.
La un moment dat, vrând să oprească vocile din capul lui, începe sa urle. Noi eram în spatele camerelor de filmat și nu eram atenți la ceea ce se întâmplă în secvență. În momentul în care Leo a urlat, toată lumea a amuțit. Eu îl apreciez pe Emilian de mult ca actor, dar atunci mi se pare că a accesat o zonă din el pe care puțini actori pot să o acceseze. A fost atât de real și de dureros, încât ne-am blocat cu toții.”
Adrian Nartea ne povestește o scenă plină de emoție, care l-a solicitat destul de mult. „Una dintre secvențele mele preferate este cea în care Vlad îi spune tatălui său, lui Nea Petre, că îl iubește și că el este Adrian, Adiță.
Este o secvență plină de emoție și mesaj, care mi-a adus o satisfacție enormă, văzând că lumea a apreciat munca actoricească pe care am depus-o pe pentru a realiza scena. A fost o secvență grea, de care sunt mândru.”
Pentru George Pistereanu, o secvență încă proaspătă în mintea sa este cea în care personajul său își exprimă partea sensibilă. „Episodul în care personajul meu, Tibor, se schimbă, devine un alt om, găsește un alt scop în viața lui decât cel de a-l ajuta pe Vlad, și anume afecțiunea pe care i-o poartă lui Micky și momentele de dragoste dintre ei. Cum lucrurile frumoase durează puțin, le sună telefonul, aceștia primind vestea că Roxana a murit iar Leo este în spital. În momentul acela Tibor lasă totul și merge să vadă ce se întâmplă cu Leo. Este pentru prima dată când personajul meu își exprimă partea sensibilă, plânge. Scena aceea mi s-a părut mie cea mai puternică din punct de vedere emoțional, atât pentru public, dar mai ales pentru dezvoltarea personajului.”
Telespectatorii sunt gata să afle ce se întâmplă în noul sezon al serialului, care va începe din 24 februarie la PRO TV!
Vlad – Fața întunecată a răzbunării!
Gallery