BLOG DE REGIZOR: VLAD și toamna

BLOG DE REGIZOR: VLAD și toamna

Când îi spui cuiva că ești regizor de film și că te ocupi de filme și seriale, acea persoană se gândește, de obicei, la glamour, covoare roșii, premii și petreceri nesfârșite. 

Puțini se gândesc la faptul că trebuie să te trezești devreme, să te uzi când plouă, să mori de frig la minus 20 de grade în timpul unei ninsori care te face să râzi când te gândești la Polul Nord sau să găsești metode pentru a te proteja, astfel încât să nu te arzi la 40 de grade și fără niciun fel de spațiu cu umbră. Între toate acestea, într-o dimineață ploioasă de marți mă gândeam cu ce haine să mă îmbrac pentru a pleca la filmări. 

Filmările lungi cum sunt cele de la Vlad te poartă într-o călătorie prin diferite anotimpuri: în acest sezon am început într-o primăvară însorită, am trecut printr-o vară înăbușitoare și, brusc, în acea dimineață, ploaia și scăderea temperaturilor ne-au arătat ușa prin care a intrat toamna. În timpul filmărilor lucrăm și câte douăsprezece ore, iar în acea zi am lucrat de la patru după-amiaza până la patru dimineața, practic a durat zi și noapte.

M-am gândit la noapte și ploaie și am luat o haină care era potrivită și iarna, deși era doar la sfârșitul lunii septembrie, dar experiența îți spune că dacă te afli în mijlocul nicăieriului, filmând pe timp de noapte, este mai bine să porți mai multe haine decât mai puține, dar acel sfat este valabil doar pentru echipă.

Actorii poartă hainele din serial; Leo și-a petrecut toată vara filmând (și fiindu-i foarte cald) cu o geacă de piele, iar acum odată cu scăderea temperaturii va începe să considere acea geacă un aliat, Eliza cu rochiile sale elegante a avut o vară bună, dar acum va începe să îi fie frig și așa cum am spus, toamna tocmai a intrat prin ușă, dar prin fereastră puteți vedea, deja, iarna: frigul rece, vântul și zăpada.

Actorii vor resimți frigul, dar își vor spune frazele, echipa îmbrăcată ca și cum va urca pe Everest va continua să filmeze și VLAD va fi în fiecare luni pe ecran, chiar dacă va fi cald sau frig.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune VLAD

Articole pentru emisiune VLAD

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni