ß
Din 9 septembrie, la PRO TV începe sezonul 2 al serialului VLAD.
Diana Sar, interpreta Roxanei, ne-a acordat un interviu în care ne-a dezvăluit cum s-a schimbat viața ei de când a apărut în serialul VLAD, cum evoluează personajul ei în sezonul 2 și care este cea mai amuzantă scenă pe care a filmat-o.
”Personajul meu în sezonul 2 evoluează, vedem o mică maturizare. De fapt.. mi-aș fi dorit mai mult. Într-adevăr, și în relația cu Vlad sunt momente în care se simte că Roxana a devenit un pic mai mult femeie, față de cum era în primul sezon, mai mult copilă. Decide să ierte, ceea ce e o dovadă de maturitate. Știu că noi avem deviza “Cine iubește, nu iartă”, dar aici e vorba de iertare între membrii familiei”.