ß
Luni, 20 mai, cu doar câteva ore înainte de premiera ultimului episod la PRO TV, 100 de fani ai serialului VLAD au vizionat în avanpremieră capitolul final al primului sezon.
Luni, la cinematograful Cinema City Cotroceni, 100 de fani au avut șansa să-și întâlnească actorii preferați în cadrul unui eveniment de avengură. Aceștia au luat autografe și s-au pozat alături de cei care dețin roluri importante în serialul VLAD.
Citește și: Unde locuiește VLAD. Penthouse-ul de lux valorează 1,5 milioane de euro
Astfel, Adi Nartea (VLAD), Olimpia Melinte (Eliza Dragomir), Anghel Damian (Adrian), Ștefan Iancu (Răzvan), Aura Călărașu (Maria), Andrei Aradits (Ștefan Dragomir), Monica Bârlădeanu (Carla), Diana Sar (Roxana), Emilia Oprea (Leo), George Piștereanu (Tibi) și Victoria Raileanu (Vicky) au fost alături de o mică parte dintre fanii lor pentru ultimul episod al primului sezon din VLAD.
La finalul avanpremierei, fanii au ieșit încântați. ”Ultima scenă este cea mai tare”, ”Nu mă așteptam să se întâmple asta”, ”Abia aștept sezonul doi, finalul este mult prea tensionat. Practic, se poate întâmpla orice!”, ”Am stat cu sufletul la gură aproape tot episodul!”, ”Precis o să vă placă cum se termină!” sunt doar câteva dintre comentariile celor care au avut șansa să vizioneze ultimul episod din serialul VLAD alături de actorii preferați, într-o sală de cinema a unui mall din București.
În această seară, de la 20.30, PRO TV difuzează capitolul final al primului sezon al serialului-fenomen VLAD.
Gallery