ß
Florentina Oprea este o femeie curajoasă care a spus „stop” abuzurilor și vieții nocive trăite alături de soț. A decis să plece, împreună cu cei trei copii ai ei, fără să realizeze cât de greu va fi să o ia de la zero.
Mamele-eroine sunt printre noi, la tot pasul. Dacă am avea ochi pentru ele, ne-ar plânge sufletul neîncetat. Fiindcă rareori le vedem și apreciem, tragem pripit concluzia că neajunsurile noastre-s mai mari. Florentina Oprea a pus capăt unui mariaj nociv și a plecat, împreună cu cei trei copii ai ei, să locuiască în chirie.
Alături de ea erau doi băieți și o fată cu visuri mari. Matei, mezinul, s-a născut cu o malformație cardică gravă. Medicii spun că dacă o astfel de boală nu e tratată în stadiu incipient, rareori pacientul prinde primii ani de școală. Pentru a avea o șansă la viață, Matei necesită un dublu transplant, de inimă și plămâni. Dilema Florentinei este uriașă: să-și opereze copilul sau să spere într-o minune divină. Orice ar alege, riscurile de a muri sunt egale.
„O consider o sentință la moarte, direct. Are o rată de succes extrem de mică și rata de mortalitate, după operație, e extrem de mare”, confirmă și Matei Oprea. Băiatul s-a maturizat înainte de vreme, și din cauza afecțiunii de care suferă, și din cauza greutăților prin care a trecut întreaga sa familie.
Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie, spune că Matei este o minune. La vârsta lui, cu complicațiile de care suferă, n-ar fi trebuit să fie în viață. De câțiva ani buni, Asociația Blondie este marea speranță a copiilor români cu malformații cardiace grave. Fondatoarea asociației este prietenă cu Florentina și cea care ne-a scris despre necazul acestei familii. Adelina vrea să se implice pentru a ajuta familia Oprea să aibă o casă așa cum merită.
După 7 ani petrecuți în chirie, Florentina și-a luat inima în dinți și a decis să ridice, cu mâinile ei, o casă pentru cei trei copii ai săi. Fiul mijlociu al Florentinei, Mihai, s-a căsătorit și a plecat din casa mamei, dar a fost martor la visul celei care le-a dat viață. Florentina a ridicat, cu propriile mâini și după propriile planuri, o casă, la roșu, în orașul Pantelimon. Nu a terminat-o, dar nu vrea să se dea bătută.
„Am început să sap, cu îndârjire, la gropi pentru fundație. Nu este ușor pentru o femeie. Unde era terenul mai bătătorit, îmi aduc aminte că noaptea turnam apă, ca să pot să avansez ziua, pentru că nu puteam să bag cazmaua”, a dezvăluit Florentina.
Echipa Visuri la cheie a aflat povestea femeii și a decis să intervină. În două săptămâni, casa visurilor Florentinei ar trebui să fie gata.
Episodul integral este disponibil exclusiv pe VOYO