ß
  • Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • Visuri la cheie, 18 octombrie 2023 | Daniel Cîrlig, băiatul care vede mereu frumosul din tot ce-l înconjoară

Visuri la cheie, 18 octombrie 2023 | Daniel Cîrlig, băiatul care vede mereu frumosul din tot ce-l înconjoară

Visuri la cheie, 18 octombrie 2023 | Daniel Cîrlig, băiatul care vede mereu frumosul din tot ce-l înconjoară

Divorțul neașteptat al părinților i-a dat viața peste cap lui Daniel Cîrlig, un băiat din Ploiești care știe să-și ascundă suferința sub un zâmbet cald. Elevul, pasionat de fotbal și mașini rapide, trăiește împreună cu bunicul lui, Tudor Lupu (Icu).

Gallery

Daniel Cîrlig (14 ani) este unul dintre mulții copii ai României prinși la mijloc în confruntarea dintre părinți. Băiatul, care de câțiva ani locuiește în apartamentul bunicului său din Ploiești, a pășit nesigur în viață după destrămarea familiei sale.

S-a născut în Almeria, Spania, dar în 2017 s-a întors în România cu părinții lui. Familia n-a reușit să prindă rădăcini peste hotare, ba s-a și rupt când mami și tati au decis să divorțeze. De atunci, băiatul a locuit în diverse locuri, ba la mamă, ba la tată, ba la o mătușă, pentru ca în final să se atașeze de bunicul Icu. El e stâlpul lui de susținere acum.

M-a luat cu el la Ploiești și am început să simt ceva aparte. Practic, m-am regăsit pe mine. M-am simțit din nou bine și fericit. Nu mai eram tulburat”, spune băiatul, care a văzut în bunicul lui un tată care i-a lipsit mereu.

În ciuda tuturor neajunsurilor vieții, Daniel vede mereu partea plină a paharului, doar frumosul din tot ce-l înconjoară.

Nepotul și bunicu’ Icu, doi bărbați uniți de singurătate

Tudor Lupu l-a luat sub aripa lui pe nepotul Daniel. Din 2000, bărbatul este singur. Și el a trecut prin divorț, prin urmare cunoaște suferința băiatului. „Nu mai pot să zic că-i nepot, e precum copilul meu”, confirmă bunicul Icu.

Cei doi locuiesc împreună într-un apartament cu două camere, situat la etajul 4 al unui bloc din Ploiești. Locuința e veche și nu fost renovată niciodată substanțial. Tudor Lupu a făcut mici lucrări de reparații, însă faianța e aceeași de când s-a născut Daniel, mobilierul e „antic” și de demult, bucătăria nu are prize.

Pentru a-i oferi o viață mai bună lui Daniel, bunicul s-a angajat din nou. E greu să întreții un copil, dar Icu are o misiune nobilă. „Dacă nu-l ajut eu, cine să o facă?”.

Daniel joacă fotbal la juniori și visează să devină fotbalist profesionist. De asemenea, vrea să facă liceul de mecanică auto, după care să meargă la facultate.

Echipa Visuri la cheie l-a găsit pe terenul de fotbal, la antrenament. Vezi mai jos cum a fost întâlnirea cu Daniel!

 

Episodul integral este disponibil exclusiv pe VOYO

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni