ß
Darius Godeanu este un adolescent de 16 ani care a fost diagnosticat cu o boală necruțătoare la vârsta de 9 ani. Atunci credea că Dumnezeu l-a pedepsit fără rost. Acum, că s-a vindecat, îi e recunoscător că l-a ajutat să aprecieze altfel viața.
Darius este mezinul familiei Godeanu din Pitești. Când a venit pe lume, băiatul a adus atâta bucurie în rândul tuturor, încât familia se credea binecuvântată. Bianca, sora mai mare a lui Darius, a fost cea mai fericită. Ani în șir s-a rugat de părinții ei să-i aducă un frate, iar visul i s-a împlinit.
Dar, la vârsta de 9 ani, Darius s-a îmbolnăvit de ceea ce medicii numesc boala secolului. Totul a început cu o durere la picior, care nu trecea cu niciun calmat. Un medic le-a dat cea mai neașteptată veste: Darius avea cancer osos și a fost internat la Oncologie.
„Nu înțelegea ce se întâmplă cu el și nu înțelegea de ce era acolo, de ce atâta chin pe sufletul lui. Ce să înțeleagă un copil de 9 ani? S-a informat singur de pe internet ce înseamnă. Eu i-am zis că o să fie bine, că o să facem o operație și o să fie bine. Și-a zis: m-ai mințit! E altceva, eu am citit și am văzut ce e. Și e vorba de un cancer acolo, mami, și știu că de la cancer oamenii nu scapă”, a spus Liliana Godeanu, mama lui Darius.
Gallery
Băiatul a urmat un tratament chinuitor de chimioterapie, care și-a făcut efectul. Însă, pentru a-i salva piciorul, medicii trebuiau să apeleze la tehnologia modernă, care costă enorm.
Pentru a nu-i amputa piciorul, medicii au fost nevoiți să aleagă varianta unei proteze moderne, personalizată, care costa familia peste 140.000 de lei. Suma era prea mare pentru posibilitățile părinților, însă sora mai mare a lui Darius a mobilizat mai multe comunități de oameni care au donat bani, să-l ajute pe băiat să scape de amenințarea bolii. În două luni a reușit să strângă suma necesară.
„Au fost oameni pe care nu-i cunoșteam. Poate treceam pe lângă ei pe stradă și nu i-am salutat niciodată, dar erau de aici, din cartier, nu aveam nicio legătură cu ei. Dar atunci când s-a întâmplat cu Darius, a fost wow! A fost ca și când Dumnezeu și-ar fi pus mâna acolo și a zis: haide să-i salvăm viața lui Darius!”, a povestit Bianca Popescu.
Dacă, la început, Darius era dezamăgit de lovitura pe care i-a dat-o Divinitatea, cu timpul și-a dat seama că a fost o încercare prin care a fost pus să treacă pentru a se redescoperi.
„În timp, am realizat că nu este, de fapt, o pedeapsă, ci o provocare pe care doar copiii curajoși o pot lua și chestia asa m-a maturizat foarte mult. Am învățat să apreciez lucrurile importante din viață, pe care alții nu le apreciază”, a spus Darius Godeanu.
„Nu mai sunt supărat pe Dumnezeu. Mai mult, îi mulțumesc pentru că a reușit să mă scoată din problema asta”, a adăugat adolescentul de 16 ani.
Vezi povestea lui în VIDEO-ul de mai jos!
Episodul integral este disponibil exclusiv pe VOYO