ß
  • Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • Visuri la cheie 2022: before & after: Cele mai spectaculoase transformări ale caselor din sezonul 9

Visuri la cheie 2022: before & after: Cele mai spectaculoase transformări ale caselor din sezonul 9

Visuri la cheie 2022: before & after: Cele mai spectaculoase transformări ale caselor din sezonul 9

Când viața îți dă mai multe lovituri decât poți duce, pune-ți nădejdea în oamenii de lângă tine! Acesta este mesajul emsiunii care, an de an, schimbă destinele familiilor greu încercate din România. Ce transformări spectaculoase am avut la Visuri la cheie 2022.

Visuri la cheie schimbă viețile românilor și în sezonul 9. Povestea merge mai departe, fiindcă echipa emisiunii nu se oprește din făcut bine. Visuri la cheie 2022 a debutat în forță, cu povestea impresionantă a fraților Anghel, care și-au împlinit visul de a locui împreună într-o casă spațioasă, cum și-ar fi dorit tatăl lor.

A fost doar prima transformare spectaculoasă din acest sezon, iar fanii emisiunii au putut trăi la intensitate maximă multe dintre edițiile care au urmat. Poate chiar pe toate. Iată cele mai frumoase transformări de case de la Visuri la cheie 2022

Apartamentul abandonat, plin cu amintiri dureroase

În ediția a treia Visuri la cheie 2022, telespectatorii au putut afla povestea lui Zigmund Petianu, adolescentul din Câmpulung Moldovenesc care și-a pierdut întreaga familie în decurs de o lună, în 2021. Tânărul de 16 ani a rămas cu apartamentul părinților, în care a trăit pe viu suferința familiei sale.

După moartea celor dragi, apartamentul a fost abandonat de Zigmund, care s-a mutat în sânul familiei preotului Gheorghiță Niță. Cele două camere de la parter au găzduit mii de obiecte dragi lui, care i-au aparținut tatălui, mare colecționar de bunuri sentimentale.

Echipa Visuri la cheie a avut de sortat multe lucrușoare de valoare sufletească, de la care s-a inspirat pentru o renovare de exepție.



La finalul lucrărilor, Zigmund Petianu a putut să se mute înapoi în casa părintească atât de dragă lui.

Visuri la cheie 2022, salvarea fraților Anghel

Povestea de debut a sezonului 9 a impresionat peste 1,1 milioane de români, făcând din Visuri la cheie lider de audiență în intervalul orar 21:28 – 23:25.

Luminița, Iuilian și Cristina Anghel trăiau doar cu bunicii, după ce mama îi părăsiseră, iar tatăl pierise în accident de mașină în Spania. Cu posibilități limitate, bunicii au început să le ridice o casă nouă, lângă locuința șubredă din Văcărești (Dâmbovița) pe care o dețineau ei.

Echipa Visuri la cheie a preluat o casă la gri, cu multiple defecte de construcție, și a transformat-o într-un cămin sigur și primitor.



Prima casă de la zero din sezonul 9, în județul Constanța

În ediția a 7-a a emisiunii din acest sezon, telespectatorii au cunoscut-o pe Ana Balcic, o mamă victimă a violenței unui soț agresiv. De frica lui, femeia s-a adăpostit într-un grajd, împreună cu cei trei fii ai ei. Cândva populat cu animale, adăpostul aparținea tatălui ei, care nu a putut să-i ofere mai mult.

Ca să o ajute, primarul din Amzacea (Constanța) i-a pus la dispoziție o bucată de teren pentru a-și ridica o casă. Însă, echipa Visuri la cheie a considerat că acea construcție e prea periculoasă pentru a putea fi locuită, motiv pentru care a decis să o demoleze. În locul ei, a fost ridicată o casă nouă, de la zero.



Emoțiile au copleșit-o pe Ana Balcic în ziua inaugurării.

Ziua în care incendiul a luat tot

La doar o săptămână de la povestea Anei, Visuri la cheie a ajuns în Păușești-Măglași, județul Vâlcea. Aici, echipa a descoperit povestea Eugeniei Popescu, o femeie de 52 de ani lovită prea mult de soartă.

Femeia, care trăiește împreună cu cei trei copii ai ei, a rămas fără casă din cauza unui incendiu care a mistuit aproape totul într-o clipită. Cu ajutorul vecinilor a reușit să salveze o cameră din casă, în care s-a adăpostit cu cei trei băieți.

Însă, comunitatea locală le-a sărit în ajutor și, cu ajutorul unor sponsori, a reușit să ridice o nouă casă. Eugenia și copiii ei nu s-au putut muta aici, fiindcă proiectul de casă nu a fost finalizat din cauza lipsei banilor. Atunci a intervenit echipa emisiunii, care a realizat una dintre cele mai reușite transformări de case de la Visuri la cheie 2022.



O casă specială pentru Alexandra Iacoblev

Alexandra și Liuba Iacoblev sunt fiică și mamă și locuiau într-o casă cu multe probleme tehnice. Cele mai multe au apărut după incendiul dramatic care le-a spulberat liniștea interioară în primăvara anului 2022. 

Totul a început de la acoperiș, iar flăcările au distrus tot ce aveau ele mai drag. 

Echipa Visuri la cheie a intrat pe fir și a aflat că Alexandra, care suferă de autism, nu are nevoie de o casă oarecare, ci de o locuință adaptată nevoilor sale. O casă care să aibă efect terapeutic pentru tânăra care se străduiește să se simtă „acasă” în lumea aceasta „ciudată” a oamenilor „normali”.



Alexandra a rezonat din prima cu noua casă, ea țopăind de fericire când a văzut curtea plină de verdeață.

Fotografii: PRO TV

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni