ß
Echipa Visuri la cheie a luat-o prin surprindere pe Liuba Iacoblev, care s-a întors la casa mistuită de flăcări pentru a se întâlni cu comunitatea părinților de copii cu autism. Grădina casei este încă un loc magic pentru Alexandra.
Deși a trebuit să se mute din loc în loc, Liuba vine des acasă, pentru a petrece timp în grădină. Aici este oaza de verdeață și liniște pe care Alexandra o știe de mică, unde se simt în siguranță.
Casa, însă, este imposibil de locuit. Acoperișul, locul de unde a pornit incendiul care le-a spulberat liniștea, poate să cadă dintr-un moment în altul. Pereții sunt plini de mucegai și igrasie, din cauza ploii care a căzut fără milă prin plafonul distrus. Podelele sunt îmbibate cu apă și nu mai pot fi folosite, iar mirosul de fum persistă încă în fiecare cotlon.
Casa, așa cum e acum, nu e un loc în care să crească un copil cu nevoi speciale. Liuba a strâns bani pentru a cumpăra materiale de construcție, însă deocamdată a reușit să strângă niște cherestea, cu care să amenajeze curtea casei, un loc atât de drag Alexandrei.
Din fericire, echipa Visuri la cheie va prelua toată această povară.
Vezi mai multe poze cu casa în GALERIA FOTO de mai jos!
Urmărește Visuri la cheie pe VOYO cu 7 zile în avans!
Gallery