ß
  • Emisiuni
  • Visuri la cheie
  • VIDEO Trei frați abandonați de mamă dau o lecție despre iubire necondiționată la Visuri la cheie

VIDEO Trei frați abandonați de mamă dau o lecție despre iubire necondiționată la Visuri la cheie

Când un părinte te părăsește, te întrebi automat ce ai greșit ca să nu meriți iubirea lui. Cu această întrebare capitală trăiesc zilnic Luminița, Iulian și Cristina Anghel, trei copii cărora soarta necruțătoare le-a tăiat aripile înainte să învețe să zboare.

Frații Anghel trăiesc doar cu bunicii lor. Mama i-a părăsit și nu vrea să mai știe de ei. Tatăl, singurul sprijin de nădejde al lor, s-a stins într-un accident de mașină, în Spania, unde se dusese la muncă pentru a-i întreține. Visul lor, de a trece împreună peste drama abandonului, a fost curmat de moartea fulgerătoare și neașteptată a tatălui. 

Copiii îi simt lipsa, pentru că era un tată iubitor și protector. El le-ar fi putut oferi mai mult decât pâine pe masă, dar acum nu mai este. Toată grija de care au nevoie cade în sarcina bunicilor.

În tot necazul lor, copiii au adoptat mai multe animale fără stăpân, suflete pereche unite prin destin cu suferința lor. În prezent au șapte pisici, patru câini, câțiva iepuri, dar și găini și un porc, de care are grijă bunicul.

Ca să le ofere condiții mai bune de trai, bunicii au vândut tot ce au avut și au început să ridice o casă. Oameni cu puteri limitate, ei nu au reușit să o termine, așa că aveau nevoie de ajutor. Vecinii, care cunosc drama familiei Anghel, au apelat la ajutorul emisiunii Visuri la cheie.

Vezi toată povestea lor în VIDEO-ul de mai sus!

Urmărește Visuri la cheie pe VOYO cu 7 zile în avans!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni