Luca și Valentin Milea și-au făcut mândră familia de acasă după ce au urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la Campionatele Mondiale de Kempo din Tunisia. Performanța lor este apreciată și de familia „Visuri la cheie”.
În sezonul trecut al emisiunii, românii i-au putut cunoaște pe frații Luca și Valentin Milea, doi luptători neînfricați care n-au fost puși la podea nici măcar de traiul greu. Cei doi, împreună cu părinții lor, Aurelia și Gigel Milea, au avut parte de o mare surpriză din partea echipei Visuri la cheie.
Casa lor, începută de la zero din ambiția unui tată „călit” la muncă în Anglia, a fost finalizată de arhitecții și constructorii emisiunii, pregătind „terenul” pentru marea performanță în sport. Tinerii luptători nu au dezamăgit și au devenit campioni mondiali la Kempo, în Tunisia. Azi, tot orașul Slobozia vorbește despre reușita lor, iar antrenorii sunt mândri de ce sportivi au aruncat în luptă pentru România.
Competiția a marcat și o premieră, fiind prima participare a lui Luca la un campionat mondial și primul concurs la seniori pentru Valentin.
În acest interviu, băieții ne-au dezvăluit ce înseamnă această performanță pentru ei.
„Aceste performanțe înseamnă extraordinar de mult pentru noi. Eu am luptat pentru prima oară la categoria de seniori, iar Luca a arătat că este pregătit pentru campionatele internaționale”, ne-a spus Valentin Milea.
Cum vă simțiți acum, când ați câștigat iar medalii pentru România?
„După ce am reușit să urc din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului am fost extraordinar de entuziasmat, am avut foarte multe emoții pentru fratele meu, deoarece el a fost la primul său campionat mondial și a reușit o adevărată performanță fiind și el campion mondial”.
Anul trecut v-ați mutat în casă nouă, după vizita echipei Visuri la cheie. Cum v-a ajutat acest lucru în pregătire? Aveți un loc doar al vostru, pentru antrenament...
„Echipa Visuri la cheie ne-a ajutat extraordinar de mult și nu știu cum aș putea să le mulțumesc îndeajuns. În pregătirea noastră, ca sportivi, au avut o mare influență asupra noastră, deoarece avem foarte mult spațiu în care ne putem desfășura antrenamentele suplimentare, plus camerele în care ne putem odihni fără a fi deranjați”.
Dragoș Bucur vă întreba anul trecut dacă nu cumva o să vă „înmuiați” dacă o să aveți condiții mai bune de locuire și antrenament. Ce i-ați transmite acum, când rezultatele sunt evidente?
„Aș vrea să-i transmit domnului Dragoș Bucur că nu ne-am înmuiat deloc, însă am evoluat mult mai mult”.
Patru medalii de aur, o medalie de argint, una de bronz și două clasări pe locul 5 este performanța obținută de Valentin Milea, Luca Milea și antrenorul Doru Mihai Manea la Campionatele Mondiale din Tunisia.
Ce urmează după această performanță? Care e următoarea țintă?
„După această performanță ne vom relua pregătirea pentru celelalte campionate. Următoarea țintă este Campionatul European, unde sperăm să fie aceleași rezultate sau chiar mai bune”.
Cum e viața acasă? Cum vă împărțiți sarcinile între voi, ca să-i ajutați pe părinți?
„Viața acasă este foarte diferită de cea din trecut, având mult mai mult spațiu și mult mai mult confort. Sarcinile noastre sunt împărțite de mama, fiecare are treaba lui de care trebuie să se ocupe.”
Vedeți AICI cum a arătat casa familiei Milea după renovarea realizată de echipa Visuri la cheie!
Gallery