Într-o perioadă în care binele nostru și al celor dragi primează în fața tuturor lucrurilor care se întâmplă în jur, echipa „Visuri la cheie” a pregătit o altfel de renovare... una pentru viitorul copiilor. De la 20:30, într-o ediție specială a emisiuni, 30 de copii vor avea parte de momente speciale.
Cel care a pus bazele acestei frumoase întâmplări este părintele Manuel, din Urlați, care, cu ani în urmă, a transformat casa parohială în centru de zi și a ales să se mute alături de familia lui într-un apartament. Înțelegând problemele din localitate și riscul major de abandon școlar, acesta a ales cu sufletul: să se pună pe locul doi pentru a le oferi tinerilor un pas spre o viață mai bună.
„Povestea a început acum aproximativ 10 ani. Lucrurile erau altele decât sunt în prezent. Era o stare de sărăcie destul de mare. Erau copii care nu se duceau la școală că nu aveau hrană. Și atunci i-am luat de pe stradă și le-am oferit sprijin”, va povesti părintele.
„Îmi aduc aminte, când le-am făcut prima dată paste, nu au vrut să mănânce – nu știau ce sunt”, completează soția acestuia.
Echipa Visuri la cheie va pune o cărămidă la viitorul copiilor și le va oferi, alături de cei care au pus bazele centrului, confortul unui loc în care să se dezvolte. „Oamenii aceștia nu au ajutat niște copii, au ajutat niște familii care înseamnă, de fapt, o comunitate”, va spune Alina Vîlcu.
Părintele este cunoscut pentru ajutorul pe care îl oferă comunității, iar oameni dragi, care l-au sprijinut de-a lungul timpului vin să dea o mână de ajutor. Iubita artistă și jurată a emisiunii Românii au talent, Andra, va ajunge în Urlați, unde îi va colinda și va face decorațiuni pentru cei mici, înainte de sărbători.
„Crăciunul pentru mine este speranță și aici asta li se oferă acestor copii – speranța că viitorul poate să arate altfel față de ce au văzut acasă. De speranță avem nevoie toți, chiar și noi adulții, ca să vedem un viitor mai bun, mai ales într-o lume care nu este atât de colorată, e frumos să o colorăm noi, așa cum am făcut astăzi”, va spune Andra.
Pe lângă renovarea centrului unde își vor petrece mare parte din timp, copiilor li se pregătesc multe surprize în Ajun de sărbătoare! Nu ratați diseară, de la 20:30, o ediție specială Visuri la cheie.
Emisiunea poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.
Visuri la cheie – crede în oameni
Gallery