ß
Cu toții avem greutăți care, poate, ni se par imposibil de depășit. Însă atunci când ești părinte, iar copilul tău este bolnav și tu ești neputincios în fața problemelor pe care le întâmpină, este devastator.
Lumea unei mame se prăbușește în momentul în care află că bebelușul ei se va naște cu malformații.
„Copilul tău e malformat tot. Sunt toate organele poziționate invers. Inimioara din două bucăți de stânga, fără două atrii și o venă cavă în plus. E o minune că există”, va povesti cu ochii în lacrimi Onița, o mamă căreia i s-au spus aceste cuvinte la ecografia făcută în luna a 8-a de sarcină.
Pe Onița și fiica ei, Daria, le vom cunoaște miercuri, de la 20:30, când Dragoș, Cristina, Laura și Omid vor ajunge în Slobozia și le vor schimba viitorul. Ți se pune un nod în gât doar când le auzi povestea, însă ele sunt optimiste, vesele și se bucură de viață așa cum puțini oameni știu să o facă.
„Sunt un copil cât se poate de normal, chiar dacă inima mea e aici și plămânii mei sunt doi stângi și chiar dacă am mai multe spline și o venă cavă în plus, sunt normală! Așa sunt întâmplările vieții, nu ai ce să faci”, spune Daria, copilul căruia nu i s-au dat foarte multe șanse la viață.
Să-ți găsești puterea de a zâmbi și de a merge mai departe când problemele se rostogolesc în direcția ta, este dovada unei voințe greu de explicat. Miercuri, de la 20:30, vedem cum această familie încercată locuiește în condiții greu de explicat, într-un apartament la stadiul de tencuială, cu găuri în tavan, acoperite cu cârpe care să nu permită frigului să intre în casă. Echipa Visuri la cheie va face din locuința lor un adevărat cămin.
Visuri la cheie – Crede în oameni!
Vezi și VIDEO: Drama unei fete părăsite de mama ei: „Atunci când a plecat a spus că lipsește 8 zile”
Gallery