Echipa „Visuri la cheie” a predat aseară un cămin pentru mama Dorina și nepoata ei. Pe lângă construcția casei și amenajările care au fost surprinzătoare, Dragoș, Cristina, Laura și Omid au oferit familiei locul pe care să-l numească... acasă.
Provocările de pe șantier au fost numeroase, însă, arhitecții au rezolvat totul în timp util și au reușit să termine casa visurilor. Au vrut să le ofere Mariei și bunicii toate lucrurile care le-au lipsit de-a lungul timpului și, mai ales, o baie. Omid a reușit să transforme locul într-o încăpere uluitoare care să le facă să uite de dușul din curte.
Până la 11 ani, Maria nu a fost niciodată într-o vacanță. De fapt, nu a ieșit din București. Prima ei relaxare, alături de bunica, nu o va uita niciodată. Dragoș Bucur a reușit să întipărească acestă „prima dată” în sufletele lor și, la malul mării, într-un cadru de vis, l-a adus pe Horia Brenciu. Cu mâinile tremurânde, fata a cântat alături de Horia la pian, iar versurile artistului au fost o dedicație pentru mama Dorina.
„Mi-am dat seama că mai mult decât oricând Dorina, bunica, este partenera ei de viață, este prietena ei, este cea care o ajută să treacă peste toate problemele vieții, pentru că, peste câțiva ani, Maria va fi cea care o va ajuta pe bunica ei. Cred că pentru ele este o relație specială care merită toate gândurile noastre bune. Momentul acesta, pe marginea mării, cu soarele la asfințit, cu bunica lângă ea, cu Dragoș, cu mine – cred că a însemnat un moment de neuitat pentru noi toți”, a spus Horia Brenciu.
Săptămâna viitoare, echipa Visuri la cheie va ajunge în Slobozia, unde va cunoaște povestea familiei Vlad.
Visuri la cheie – Crede în oameni!
Vezi și VIDEO: Cum arată casa ridicată de Dorina Bogdan, dar renovată și amenajată de Visuri la cheie
Gallery