ß
Oamenii pe care îi întâlnim la Visuri la cheie ne impresionează de fiecare dată. Indiferent câte povești am cunoscut, nu putem fi niciodată pregătiți pentru sensibilitatea, curajul și puterea celor care ajung în emisiune.
„După atâtea sezoane pare că sunt puține lucruri care ne pot surprinde, însă, sunt mereu surprize pentru noi”, spune Omid Ghannadi.
Cristina Joia deja a rămas cu gândul la o familie pe care a cunoscut-o în acest sezon: „Pentru prima oară la Visuri la cheie, am cunoscut o bunicuță care a construit o casă pentru nepoata ei, cu propriile mâini.”
Dragoș mărturisește că, anul acesta, a observat o schimbare în comportamentul familiilor pe care le-a întâlnit: „În ciuda perioadei grele prin care trece întreaga omenire,oamenii mi s-au părut mai optimiști și mai determinați să nu se lase copleșiți de toate probleme apărute”.
De la an la an ridicăm ștacheta
Filmările sunt în plină desfășurare, iar pe șantiere se lucreză intens pentru transformările ulutiroare. „Până acum am făcut câteva case fabuloase!! Mă bucur să văd că devenim din ce în ce mai creativi”, ne spune, cu zâmbetul pe buze, Alina Vîlcu.
„De la an la an ridicăm ștacheta, ne dorim să lăsăm în urmă locuințe utile, adaptate nevoilor, amenajate și decorate frumos pentru fiecare familie în care mutatul autocarului a făcut diferența. Sunt sigur că sezonul 7 va fi surprinzător, peste măsura așteptărilor!”, spune Valentin Ionașcu, după ce a predat deja câteva locuințe de vis.
„Abia aștept să vedeți transformările pe care le vom face. Suntem hotărâți și determinați să dăm tot ce e mai bun”, încheie, entuziasmată, Laura Boghiu.
Visuri la cheie – Crede în oameni!
Vezi si: INNA, Horia Brenciu, Jorge, Ana Morodan și Codin Maticiuc îți recomandă top trei destinații pe care trebuie neapărat să le vizitezi în România
Gallery