ß
Dragoș Bucur, Cristina Joia, Alina Vîlcu și Valentin Ionașcu ajung miercuri seara, de la 20:30, în Câmpulung și vor cunoaște povestea familiei Barbu.
Eduard are 8 ani și s-a născut cu o boală crudă, o boală care îi marchează toată viața și îl va ține în scaunul cu rotile: „Să știți că nu o să meargă niciodată” – au fost cuvintele pe care mama, Gabriela, le-a auzit de la medic în primele clipe de viață ale copilului.
Familia Barbu a avut de trecut multe praguri în viață. La câțiva ani după ce s-a născut Eduard, tatăl său a făcut un accident vascular cerebral, iar în urmă cu un an, mama a aflat că are cancer. Un copil țintuit și dependent de scaunul cu rotile, un tată cu AVC și o mamă care s-a luptat cu tratamentele unei boli nemiloase și totuși familia găsește putere să zâmbească. Oamenii aceștia se gândesc cu optimism la viitor și nu se lasă îngenunchiați de provocările vieții.
Dragoș și arhitecții au fost impresionați de curajul și puterea familiei și au făcut tot posibilul să le amenajeze casa visurilor. Deși a fost un proiect cu multe provocări și spații gândite special pentru nevoile lui Eduard, la final au reușit să-i îndeplinească visul: „Eu mă simt un băiețel mega norocos și simt că îngerașul meu este tot timpul cu mine. Îngerașul ăsta seamănă și cu Dragos, și cu Valentin, și cu Cristina și cu Alina și cu nenea Florin – sunt fericit!”, spune, impresionat, băiatul atunci când vede casa renovată.
Mâine seară, de la 20:30, vedem cum Dragoș, Cristina, Alina și Valentin reușesc să creeze o casă accesibilă în care Eduard să se simtă confortabil, iar fiecare membru al familiei să își găsească locul.
Visuri la cheie – Crede în oameni!
Gallery