Miracolele se înfăptuiesc și pe strada ta, chiar dacă e una îngustă, într-un oraș mic de provincie. A aflat asta și Alexandra, o fetișcană de 8 ani din Slobozia, care a avut parte de surpriza vieții ei la Visuri la cheie.
Alexandra Done este o fată foarte talentată, căreia îi place să danseze și să cânte. A studiat baletul și dansurile de societate, dar ar vrea să facă o carieră din street dance.
„Alexandra este….maxim din ce mi-am putut imagina vreodată! E o fetiță veselă, isteață, mereu curioasă, matură și cu un puternic spirit creativ. Îi place să danseze foarte mult, îi place să creeze, să inventeze, să facem tot felul de decorațiuni împreună, să-i citesc, să ne jucăm, comunicăm foarte mult”, spune mama ei, Simona Maria.
Echipa Visuri la cheie, care a intervenit pentru a le transforma apartamentul anost în care locuiau, i-a mai făcut o surpriză Alexandrei: un duet total neașteptat cu Irina Rimes, una dintre artistele momentului în România.
Cele două au interpretat piesa Visele a Irinei, chiar în apartamentul familiei aflat în lucrări de modernizare. Nici mama Alexandrei nu a știut ce i s-a pregătit fetei, așa că surpriza a fost maximă pentru amândouă.
„M-am emoționat foarte tare”, a apucat să spună tânăra dansatoare.
Iată cum au reacționat cele două când Irina Rimes a intrat pe ușă și cum s-a descurcat Alexandra!
video
Gallery