Prezentatorul emisiunii Visuri la cheie de la PRO TV are un frate mai mic, alături de care a jucat în filme și în piese de teatru. Pavel Ulici (31 de ani) a dezvăluit cum a ajuns să calce pe urmele lui Corneliu.
Părinții i-ar fi vrut mai degrabă medici stomatologi, dar în final cei doi frați au ales actoria ca meserie de bază. Primul care a făcut pasul în lumea teatrului a fost Corneliu Ulici, care s-a înscris la Facultatea de Teatru din dragoste pentru arta spectacolului. Pavel, care e cu patru ani mai mic decât Corneliu, a dezvăluit la Vorbește lumea că l-a ironizat pe fratele său fiindcă și-a ales o meserie prost plătită.
„Când el s-a înscris la Facultatea de Teatru, obișnuiam să fac mișto de el că o să moară de foame ca actor de teatru, pentru că situația e grea. După care, nu după mult timp, m-am văzut în aceeași situație, dar nu murind de foame”, a devăluit Pavel Ulici în platoul Vorbește lumea.
În ciuda faptului că făcea primii pași în actorie, Corneliu a avut un sfat ciudat pentru fratele mai mic, cerându-i să renunțe la ideea de a-i călca pe urme.
„Eu i-am spus nu, fă orice altceva, dar nu actorie. Dar, până al urmă, asta a vrut el”, a mărturisit prezentatorul emisiunii Visuri la cheie.
Însă, la mulți ani după ce și-au finalizat studiile, cei doi frați și-au dat seama că sunt făcuți pentru meseria de actor, pe care au îndrăgit-o din copilărie. Pavel și Corneliu obișnuiau să încropească mici piese de teatru acasă, uneori fără știința părinților.
Visul din copilărie, talentul și dedicarea i-au adus de câteva ori împreună pe aceeași scenă. Cei doi au jucat chiar și în filme.
„Am jucat într-un film străin, într-o miniserie, dar n-am avut foarte multă interacțiune. Serialul a fost difuzat pe History Channel. În schimb, am jucat acum, recent, într-un film, în care Corneliu joacă rolul principal, și mi-a fost inserată și mie o scenă, împreună cu el. A fost foarte amuzant. Abia aștept să iasă, să-l vedem”, a dezvăluit Pavel.
Iată tot momentul de la Vorbește lumea!
Gallery