Miercurea aceasta, de la 20:30, Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu ajung la Pitești, la o familie frumoasă, unită, cu nouă copii care, în ciuda greutăților, nu încetează să zâmbească și să lupte pentru visurile lor. Echipa Visuri la cheie va face mâine cunoștință cu cei 11 membri ai familiei Deaconu, cărora le va împlini una dintre cele mai mari dorințe, aceea de a avea o locuință complet renovată și utilată, pentru un viitor mai bun.
Patricia și Marius Ion au nouă copii extraordinari, cu vârste cuprinse între 2 ani și 19 ani și cu ocupații diferite, însă cu aceeași bucurie de a studia, de a face sport și de a ajuta alți copii care au nevoie. Situația financiară a familiei nu este una foarte bună, însă cei doi soți au făcut întotdeauna totul pentru copiii lor, au încercat să le ofere un cămin, un loc în care să se poată dezvolta frumos, să poată învăța și să se poată juca fericiți. Le-au explicat mereu ce înseamnă dragostea de semeni și bunătatea, plăcerea de a dărui, chiar din puținul pe care ei îl au.
Copiii sunt studenți sau elevi, au rezultate foarte bune la școală, merg la olimpiade, au obținut medalii la campionate de karate atât naționale, cât și internaționale, și fac voluntariat la Fundația Salvați Copiii. Sunt o familie unită, cei mici se strâng într-o cameră și se sfătuiesc atunci când au probleme, mai ales sub îndrumarea celor mari. Ei învață pe o măsuță sau pe pat, dar îi ajută faptul că programul lor este diferit, așa că fac cu rândul.
Părinții au ținut foarte mult la intimitatea copiilor, de aceea au stat câte doi în cameră, iar Patryciea și Marius au stat în sufragerie împreună cu cei trei copii mici. Aceștia merită un mediu mai bun în care să locuiască și în care să poată face mai mult bine în jurul lor, iar miercuri acest lucru se va întâmpla cu ajutorul echipei emisiunii.
Doi părinți, nouă copii, 11 visuri ajung, în sfârșit, acasă, mâine, de la 20:30, la Visuri la cheie!
Visuri la Cheie - Crede în oameni!
Gallery