Familia Ion va primi miercurea aceasta, de la 20:30, vizita echipei Visuri la cheie și, începând din acest moment, viața Ceciliei și a fetiței ei, Anastasia, se va schimba complet. Corneliu Ulici, Adela Pârvu, Cristina Joia și Valentin Ionașcu le vor oferi celor două, pe lângă o locuință la care au visat întotdeauna, și motive să zâmbească și să creadă într-un viitor mai bun.
Povestea familiei Ion începe în anul 2011, atunci când cea mică s-a născut și, chiar dacă Cecilia și tatăl Anastasiei s-au despărțit înainte cu o lună de nașterea fetiței, mama spune despre copilul ei: ”Este o minune și cred cu toată convingerea că este cel mai bun lucru din viața mea, cea mai mare binecuvântare.”.
În mai 2012, Anastasia a fost diagnosticată cu parapareză spastică, a început tratamentele, însă un an mai târziu au apărut alte probleme de sănătate la nivelul rinichilor și complicații care necesită și acum investigații amănunțite, analize, internări și intervenții chirurgicale. Din păcate, în această perioadă și mama Ceciliei s-a îmbolnăvit grav și a decedat, iar cele două au rămas singure, fără un alt ajutor.
Mama și fetița locuiau într-o cameră de cămin din București, Cecilia fiind studentă la Masterat, însă cea mai mare dorință a lor este să se poată muta la Blejoi, acolo unde au o locuință primită moștenire de la părinți, o casă distrusă care are nevoie de renovare pentru a putea fi locuită. Veniturile lor sunt extrem de mici, iar cheltuielile depășesc bugetul familiei, însă nu și-au pierdut niciun moment speranța că vor putea trăi într-un mediu frumos și că acolo își vor putea clădi un viitor.
”Anastasia se uită la emisiune și mereu mă întreabă: Mami, pe la noi când vin? Poți să le spui că îmi doresc tare mult să ne ajute să ne mutăm la Blejoi?”, îi spune micuța mamei ei. Dorința ei va deveni realitate săptămâna aceasta, când echipa Visuri la cheie va ajunge la ele și le va oferi șansa la un trai mai bun.
Visuri la Cheie - Crede în oameni!
Gallery