Mircurea aceasta, de la 20:30, echipa Visuri la cheie ajunge in localitatea Magurele pentru a indeplini visul familiei Cristea.
In urma cu 15 ani, Dan si Marioara s-au casatorit si formau un cuplu fericit pana in momentul in care au inceput sa apara problemele. Din cauza unor dureri abdominale, sotia a fost nevoita sa faca o interventie chirurgicala ginecologica, in urma careia doctorul a asigurat-o ca va putea avea copii. La putin timp dupa operatie, casa bunicii in care locuiau cei doi a luat foc si a ars pana la temelie. Din fericire, nimeni nu era acasa in acel moment. Dan a amenajat ulterior o camera si o bucatarie pe locul unde fusese candva caminul lor, pentru a avea un adapost pe timp de iarna. Incercarile la care au fost supusi cei doi nu s-au oprit insa aici. Dupa un control de rutina, Marioara a aflat ca nu va putea ramane insarcinata, veste care a stat la baza unei depresii severe. Femeia si-a sfatuit sotul sa o paraseasca, insa Dan a stat alaturi de ea la bine si la greu.
Deoarece isi doreau foarte mult sa aiba o familie, cei doi soti au facut demersurile pentru a adopta doi copii, dar faptul ca nu aveau o locuinta in care sa-i poata creste ii putea priva de aceasta bucurie. Asa ca Dan a strans materialele necesare, a vandut terenul mostenit de la bunica sa si a inceput singur constructia unei case. Problemele financiare i-au impiedicat insa pe cei doi sa o termine si sa o amenajeze asa cum si-ar fi dorit. In cele din urma, cei doi soti au putut adopta baieteii, de atunci au trecut mai multi ani, iar acum isi doresc sa le poata aduce acestora si o surioara.
Intreaga poveste a familiei Cristea si surprizele pe care le va primi din partea echipei Visuri la cheie le vom vedea maine seara, de la 20:30.
Visuri la cheie – Crede in oameni!