ß
Miercuri, de la 20:30, incepe sezonul patru Visuri la cheie! In prima editie a emisiunii, Dragos Bucur, Adela Parvu, Alina Vilcu si Omid Ghannadi vor merge in localitatea Nedelea din judetul Prahova pentru a implini cel mai mare vis al familiei Serbana, formata din Iulian, tatal, Ana Floriana, mama, si cei patru copii ai lor, Maria, Florian, Teodora si Eliana.
Iulian a avut o copilarie grea, trei ani a locuit pe strazi, dupa care a primit ajutor de la o organizatie umanitara. Din 2007 este casatorit cu Ana si impreuna fac tot posibilul sa le ofere celor mici o viata frumoasa, lipsita de griji, dar problemele financiare si de sanatate ii impiedica de multe ori sa faca acest lucru. In ultimul an, in urma unor eforturi uriase, au reusit sa faca un credit pentru o casa batraneasca, insa veniturile lor nu sunt suficiente pentru a o renova si a se putea muta in ea. Pe langa aceste probleme, Iulian a fost diagnosticat anul trecut cu hernie de disc, boala care evolueaza rapid si necesita interventie chirurgicala, situatie in care barbatul spune ca si-ar putea pierde locul de munca.
Cu toate ca viata a fost dura cu cei sase membri ai familiei Serbana, ei nu au incetat sa spere si sa lupte pentru un viitor mai bun, mai ales pentru cei patru copii, care au rezultate foarte bune atat la gradinita, cat si la scoala.
Miercuri, 13 septembrie, echipa Visuri la cheie va ajunge in localitatea Nedelea pentru a implini primul vis al acestui sezon si, mai presus de toate, pentru a face o familie fericita si a-i oferi o locuinta complet renovata si utilata in care sa inceapa o noua viata.
Visuri la cheie – Crede in oameni!
Gallery