EXCLUSIV! Membrii echipei Visuri la Cheie au indeplinit visul familiei Tudorache. Cum au facut totul posibil

Redacția Redacția

Actualizat 10. 11. 2016

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Viata familiei Tudorache, formata din Cristina, Bogdan si cei doi copii, Costi si Adrian, nu a fost niciodata usoara, dar boala de care sufera baiatul cel mic i-a facut traiul si mai greu.

Fiecare dintre noi se afla in cautarea fericirii, dar fericirea nu este o destinatie, ci o calatorie in sine. Miercuri, echipa Visuri la cheie a adus fericirea in casa unei familii care nici nu banuia cat de aproape era de indeplinirea unui vis.

Cu doi ani in urma, Adrian a fost diagnosticat cu o boala grava, in urma careia structurile osoase i se distrugeau, iar din acel moment copilul nu si-a mai putut folosi piciorul stang. De atunci, viata familiei s-a schimbat complet, mama a renuntat la serviciu pentru a avea grija de baiat si toate resursele financiare merg catre tratamentele specializate pentru Adrian si pentru educatia copiilor. in momentul in care echipa Visuri la cheie a ajuns la Ploiesti, apartamentul familiei Tudorache arata deplorabil, tencuiala cadea de pe pereti, era umiditate in toata locuinta, mobila si parchetul erau putrezite, iar instalatia electrica era complet compromisa.

Dupa o saptamana departe de casa, familia Tudorache s-a intors la Ploiesti si s-a bucurat nespus de schimbarile aduse locuintei. De acum inainte, Cristina, Bogdan, Adrian si Costi vor trai o noua viata, intr-un spatiu frumos care le va da optimism si motive sa zambeasca in fiecare zi.

Cum au facut totul posibil

Alina Vilcu

Povestea de la Ploiesti a fost plina de provocari neasteptate. In primul rand, noi stiam de o familie cu 4 membri, insa la fata locului am aflat ca sunt 5, 5 oameni care impart o sufragerie micuta, doua dormitoare si o singura baie. Din cei 5, Adi, baiatul cel mic, foloseste camera si pe post de sala de clasa, deoarece starea de sanatate nu ii permite sa mearga la scoala. Asa ca lucrurile devin si mai complicate cand ai de acomodat mai multe functionalitati intr-un spatiu atat de mic.

Apoi, nu am stiut ca apartamentul este la etajul 4. Chestie aparent minora, insa cand ai de facut multe drumuri pe zi, din care majoritatea carand lucruri, se transforma intr-o mare provocare. 

Supriza frumoasa din toata povestea a fost familia. Oameni obisnuiti, plini de optimism si foarte modesti. Nu le venea sa creada ca suntem acolo si ca le vom indeplini visul. Adi mi-a adus aminte de copilaria mea, cand, la 12 ani am avut piciorul rupt si am stat 3 luni cu el in ghips pana la sold. In perioada aceea toti profesorii veneau la mine sa facem lectii, asa cum vin si la el. Tin minte si acum ca mi se parea o inchisoare casa si tanjeam sa ies afara, sa ma joc cu ceilalti copii. Cu gandul asta in minte, am stiut ca vreau sa facem pentru Adi o casa “plina”, primitoare si vesela, in care sa nu se simta ca intr-o colivie si in care sa ii faca placere sa invite prietenii si cu care sa se mandreasca in fata profesorilor.

Multe modificari de spatialiate nu am putut face, din cauza structurii blocului, insa am reusit sa gasim cele mai ingenioase solutii pentru a maximiza spatiul existent. 

Eu m-am ocupat de baie si de camera bunicii, care in timpul saptamanii este camera de scoala pentru Adi. Pentru camera bunicii am ales un stil mai elegant, sobru, potrivit si pentru zona de studiu/ primit profesori pentru Adi. Toate elementele de decor si mobilier sunt imprumutate din univerul decorativ al unei case de tip clasic, care are curte, tavane inalte si camere mari. In acest fel am reusit sa creez iluzia unui spatiu mai mare, care depaseste limitarile unui apartament mic de bloc. Pentru a da si mai multa profunzime, am ales sa vopsesc tavanul si partea superioara a peretilor cu o culoare mai inchisa.

Baia a fost si a ea o provocare in sine, pentru ca este foarte mica, minuscula chiar, cu putine elemente care pot fi schimbate. Am apelat la diferite trucuri decorative pentru a mari spatiul: zona mare cu oglinda, placaje texturate de pereti, pardoseala lucioasa care reflecta lumina.

O mare supriza am avut din partea comunitatii de la bloc si din cartier. Toti copiii din vecini au fost alaturi de noi la fiecare pas al renovarii.

Adela Parvu

La Ploiesti mi-a revenit camera baietilor, o incapere mai mult lunga si ingusta (460 x 250 cm), pe care mi-am propus sa o impart in doua zone distincte, fiecarui baiat sa-i concept locul sau in incapere. Avand in vedere faptul ca Alina, colega mea, s-a gandit la o camera separata de studiu pentru Adrian, camera unde sa poata fi meditat de catre profesori, am avut in vedere prezenta unui singur birou in incaperea baietilor, ceea ce m-a ajutat sa obtin suficient spatiu pentru doua paturi si un dulap incapator. La intrarea in camera, primul pat a fost creat pentru Adrian, avand in vedere faptul ca el se deplaseaza cu ajutorul carjelor.

M-am lasat inspirata de gemenii mei, adica m-am gandit cum as face aceasta camera pentru doi baieti, si am separat camera pe din doua, respectiv am creat o structura inalta astfel incat aceasta sa divida, dar si unifice camera (arata ca o poarta). Structura incorporeaza surse de iluminat, dar si zone de depozitare sub forma unor cuburi suspendate, iar in partea de jos are dulapuri si respectiv rafturi. Am incercat sa creez o structura cat mai transparenta, pentru ca lumina naturala sa nu fie obturata de catre aceasta.

De o parte si de alta a structurii se afla paturile, dar pozitionate pe diagonala, astfel incat fratii sa poata comunica intre ei, chiar daca stau pe pat. Deasupra paturilor, am prevazut panouri decorative unde se regasesc culorile preferate ale celor doi. De asemenea, aceste panouri decorative devin suporturi perfecte pentru postere, felicitari sau alte obiecte preferate si dorite a fi expuse de catre fiecare baiat in zona sa. Ele sunt iluminate cu LED, ceea ce schimba radical atmosfera pe timpul serii.

Pentru ca mica incapere sa nu para aglomerata, am ales ca mobila sa fie alba, iar finisajele cu textura ca de lemn sa aiba un aspect albicios, laptos. De asemenea, am optat pentru vopsirea tavanului in aceeasi nuanta cu cea a peretilor, un gri luminos, pentru ca fragmentarile la nivelul suprafetelor sa fie cat mai putine cu putinta. Si tot pentru a amplifica senzatia de spatiu, am optat pentru lipsa covoarelor din camera, care aici nu-si au rostul, cu atat mai mult cu cat spatiul pe latime este ingust, iar Adrian ar fi incomodat de ele, avand in vedere ca se deplaseaza cu ajutorul carjelor.

Omid Ghannadi

Am ajuns la Ploiesti intr-o zi ploioasa si friguroasa. Cautam un apartament intr-o mare de apartamente dintr-un bloc de la marginea orasului. Am gasit un apartament mic care gazduia o familie numeroasa, in continua crestere, copii, parinti, bunici si un catel.

Cel mai frumos este faptul ca familia munceste din rasputeri pentru a oferi o viata cat se poate de normala mezinului. Casa lor era clar subdimensionata pentru nevoile lor. Nimic nu era functional, nu aveau un loc unde sa se adune ca familie. Astfel, mi-am facut un scop din a crea un loc unde toata familia sa poata sa se aseze la o masa si sa manance impreuna seara de seara. 

Asa am reusit sa le adaug o zona noua la incaperea de zi. Pe locul fostului parapet care a rezultat la inchiderea balconului am asezat masa de dining, astfel am reusit sa le ofer un spatiu de sufragerie.

Eu m-am ocupat de zona de zi si de dormitorul parintilor. Seara livingul se tranforma in dormitorul parintilor. 

Mi-am imaginat ca aceasta zona poate aduce un suflu de vacanta, de relaxare. Am gandit zona de zi cu multe texturi, imprimeuri, motive mediteraneene, am avut mereu in minte o casa din Portugalia.

Intr-un final am fost bucuros ca am putut sa le ofer un spatiu vesel, tineresc, fresh, care sa le poarte noroc intr-o etapa noua si mult mai buna a vietii lor.