Visuri la cheie, 20 noiembrie. Ultimul dulap cumpărat de mama Marei înainte de a se stinge din viață a fost păstrat ca amintire! Cum l-au transformat arhitecții
Publicat
EXCLUSIV! Membrii echipei Visuri la Cheie au indeplinit visul familiei Nitu. Cum au facut totul posibil
Citeste mai mult despre:
VisuriLaCheie-Stiri,
Actualizat
Oricat de dura este viata, copiii reprezinta intotdeauna acea putere care ii impinge pe parinti sa mearga mai departe. In editia Visuri la cheie de miercuri, am cunoscut niste oameni care au inteles ca doar ramanand uniti si sacrificandu-se unul pentru celalalt pot merge mai departe.
O raza de soare a aparut in viata familiei Nitu in momentul in care Dragos Bucur, Alina Vilcu, Adela Parvu, Omid Ghannadi si Dragos Isacescu au ajuns la Magurele pentru a-i face viata mai frumoasa si a-i construi o casa superba, de care Catalin, Carmen, si cei doi copii, Alexandru si Denis, au mare nevoie.
Cum au facut totul posibil
Alina Vilcu
Familia de la Magurele ne da o poveste interesanta, despre cum o situatie de viata grea poate fi traversata cu mult optimism si dragoste. Lucrurile au mers cu acceasi energie si pe santier. Cu mult optimism. Mai ales din momentul in care ne-am dat seama ca nu ne putem folosi de casuta lor in transformarea pe care aveam de gand sa o facem, asa ca am decis sa o demolam. Acela este momentul cel mai incarcat de optimism, in care trecutul lasa loc unui viitor mai bun. Chiar daca am avut emotii ca vom reusi sa finalizam in timp util, am fost cu totii foarte entuziasti si cred ca asta ne-a ajutat cel mai mult. Pe mine m-a inspirat foarte mult Carmen, o femeie cu o adevarata bucurie de viata, in ciuda greutatilor. Cu vibe-ul asta am si lucrat tot proiectul.
Eu m-am ocupat de gasirea unei solutii de arhitectura si de coordonarea proiectului de casa pe exterior. A fost un proiect foarte greu, pentru ca a trebuit sa gasesc solutii tinand cont de niste criterii care la o prima vedere pareau imposibil de armonizat si anume: in primul rand, terenul este foarte ingust - 6m, din care, conform reglementarilor de urbanism, trebuie sa cedezi 2m in cazul in care vrei sa ai zone vitrate care se deschid. Aici totul a fost comprimat si intens si cea mai mica eroare ar fi dus la imposibiitatea finalizarii proiecutlui.
Am avut in minte, atunci cand am inceput sa gandesc casa, un spatiu simplu, curat si care sa se extinda cumva catre exterior. Casa era mica, pe un teren foarte ingust, iar atunci zonele de terasa/ adiacente devin prelungiri ale spatiului interior. Asa am creat un monovolum, simplu, cu suprafete mari vitrate catre dau catre spate si fata. Fatada principala am decis sa o tratez ca un fronton care ocupa toata latimea terenului, pentru a “pacali” sentimentul de ingustime si a da amploare si importanta casei. Astfel, desi casa are latime doar 4 m in zona din fata, planul fatadei se prelungeste cu inca 2 m, astfel marcam trecerea intr-un spatiu tip curte interioara. Acest spatiu, deci lung si ingust, l-am imaginat ca o curte cu zone accent, elemente atent pozitionate si volume sugerate. Astfel, pentru a o integra conceptual in volumul casei, am facut niste “coaste” de lemn care completeaza acest gol si ritmeaza spatiul, iar toata fatada laterala este placata cu caramida aparenta. Suprafetele vitrate sunt gandite ca fasii verticale, tocmai pentru a rupe un spatiu lung si ingust.
Pe mine m-a inspirat foarte mult optimismul lui Carmen si felul in care a luat viata in piept. Am simtiti intre ea si Catalin o nostalgie, o melancolie pentru momentele de inceput ale relatiei lor, pentru faptul ca poate nu au avut ragaz niciodata sa se bucure unul de altul, ca si cuplu. Asa ca am decis sa tratez spatiile interioare de care m-am ocupat ca niste spatii de rasfat, ca acelea pe care le vezi in hotelurile de lux din Asia. Am ales cu mare grija toate detaliile din baie, dormitor si terasa din fata dormitorului, pentru a crea acest ambient de “luna de miere”. Lumina atent filtrata, lemn, piatra, texturi bogate suprapuse si multe pattern-uri. M-am bucurat ca am reusit sa il conving pe Isacescu sa preia din tratarea de la interior si pentru terasa si a realizat fantana “zen” cu pesti.
Adela Parvu
Alaturi de Omid am fost prezenta cu idei la partea zonei de zi a familiei si implicit m-am ocupat de camera lui Denis. Am aflat ca lui Carmen ii place mult sa gateasca si sa bucatareasca, ca atare am avut in vedere o bucatarie cat mai generoasa in nuantele preferate de ea: gri neaparat si apoi Omid a ales alb, care sa confere luminozitate spatiului. Mobila de bucatarie se continua cu un ansamblu generos de depozitare, unde sunt mascate masina de spalat si alte lucruri mai tehnice din casa.
Pentru zona de bucatarie si sufragerie, adica locul de luat masa, am avut grija sa existe niste elemente simple, dar functionale, o plasa transformata in suport pentru ustensile de bucatarie si plante. Astfel, cu niste piese la indemana am creat obiecte folositoare, care dau un aspect ordonat spatiului.
Camera celui mic a reiesit in urma proiectului ca un spatiu mic, ca o alveola a zonei de zi. Ca atare, am decis ca ea sa fie compartimentata cu panouri glisante, care sa nu tradeze existenta unei incaperi, ci sa apara ca o placare aspectuoasa catre spatiul bucatariei.
Camera lui Denis, pentru ca este si mica, dar si cu plafon inclinat, am imaginat-o ca un refugiu, ca un mini observator, gratie prezentei ferestrei de mansarda. Patul este unul etajat, sub el fiind dulapul imprimat cu imaginea unei constelatii.
Ca atare, fereastra de mansarda devine in aceasta amenajare loc de calatorie catre stele, catre frunze, catre ploaie, catre soare, adica legatura cu natura, cu Universul. De aceea, toata camera este imbracata cu tapet care reprezinta configuratia cerului asa cum se vede de pe Terra, inlusiv cunoscutele Carul Mic si Carul mare, toate cuprinse in cercuri repetitive. Apoi, pe pereti este un alt tapet, cu stele. Toata camera este menita sa-i provoace celui mic imaginatia si sa-l faca sa viseze. Fiind un copil mai dinamic, nuantele de albastru vin sa-i confere o stare de calm, de regasire, care sa-l ajute sa se cuminteasca. Norii albi din MDF sunt aplicati ca si delimitare a saltelei patului si au si rol de protectie. Acesti nori completeaza tema celesta a camerei si se contureaza foarte frumos pe fundalul albastru profund al camerei.
Pentru a provoca si mai mult imaginatia celui mic, in camera corpul de iluminat suspendat este unul ce proiecteaza pe pereti fazele lunii, iar eu l-am asamblat intr-o compozitie SF, respectiv un obiect din plasa de gard decorat cu bucati de mozaic din sticla suspendate de guta transparenta.
O camera mica, dar care deschide enorm apetitul copilului pentru a observa natura, cerul, Universul.
Omid Ghannadi
Atunci cand am ajuns la familia Nitu am descoperit inca o situatie dramatica. Un dezastru greu de prevenit si greu de vindecat. O familie care pur si simplu parca a patit tot ce este mai rau pe lume.
O femeie vesela a ramas fara bucurie. Este vorba despre o familie modesta care locuia intr-un adapost ce nu poate fi numit o casa, insa pentru ei era acasa. Ba, mai mult, au si denumit-o casuta din turta dulce. Noi acolo nu am gasit nimic dulce, totul parea cat se poate de amar. Pentru inceput am avut o stare de suparare, de anxietate la vederea locuintei lor. Ma bucur tare mult ca s-a demolat casa aceea.
In acea perioada am incercat sa ma focusez numai la proiectarea casei, sa fie o casa utila si frumoasa. Imi doream sa fie foarte frumoasa, ca un fel de victorie in fata sortii. Voiam sa iasa totul peste asteptari. Nu am lasat emotiile sa imi distraga atentia, prin urmare totul s-a petrecut profesionist.
A venit ziua predarii si am iesit din casa sa ma uit din afara. Am fost foarte mandru de noi. Toata casa a iesit exact asa cum mi-am imaginat, ba nu, totul a depasit asteptarile. Dupa ceva timp a sosit familia. Eram sigur ca nu voi avea mari emotii, pentru ca de-a lungul proiectului nu am avut.
Totul s-a schimbat dupa ce s-a mutat autocarul. Am simtit cum toate emotiile adunate de-a lungul proiectului mi s-au varsat in cap. Reactia lui Carmen, bucuria ei fizica, pur si simplu m-a coplesit. L-am vazut pe Alexandru cum o tinea pe Carmen si pana la urma nici el nu a putut sa se mai abtina si a inceput sa planga. Se vedea pe fata lor ca niciodata nu si-au inchipuit aceasta casa.
Nu am sa uit niciodata replica lui Carmen inainte de mutarea autocarului, la intrebarea lui Dragos: “Ce culoare crezi ca are casa ta?”.
A raspuns cu o voce emotionata: “Casa mea are culoarea sufletelor voastre”.
Dragos Isacescu
Curtea de la Magurele a prezentat o provocare. Alina, care s-a ocupat de arhitectura fatadei, m-a rugat sa ii ofer o curte cu aspect de vacanta exotica. Curtea (nu foarte generoasa) era plina de copaci mari cu aspect salbatic, care contraziceau ideea de exotic.
Casa are in fatada geamul si usa de la dormitorul parintilor si din acest motiv am creat o mica terasa, cu obiecte de mobilier fixe si mobile. Obiectul fix este o bancheta care este parte a unei jardiniere. Intrucat imi plac imbinarile de functiuni, precum si cele de suprafete, am facut ca aceasta jardiniera sa fie sursa mai multor functiuni: bancheta, cascada, jardiniera. Deoarece curtea este mica mi-am dorit un element dinamic: apa. Astfel, din corpul jardinierei am creat o curgere de apa (o cascada mica). Bazinul din care se recircula apa a devit o oglinda de apa unde la rugamintea Alinei am pus si pesti. Intregul element, alaturi de forma terasei precum si plantele din jur au creat atmosfera dorita de Alina pentru familie.
In partea din spate a casei a ramas un spatiu destul de ingust marginit de magazie si gard. Aici am facut pentru Alexandru o terasa a lui proprie, cu bancheta acoperita. Un spatiu mai geometric cu putine ornamente. Mi-am dorit sa fie un spatiu pe care sa il umple el cu ceea ce crede ca ii trebuie, eu doar am creat scheletul. Am pus doar cateva plante si un corp de iluminat.
Pentru mine acest proiect reprezinta o mare bucurie si cred ca este o mare reusita a intregii echipe.
Gallery
L-ai pierdut la TV
Episoade noi acum pe VOYO
7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând
