Dragos Bucur, Alina Vilcu, Adela Parvu, Andrei Samoil si arhitectul peisagist Dragos Isacescu sunt pregatiti pentru startul celui de-al doilea sezon Visuri la cheie! Miercuri, de la 20:30, telespectatorii vor face cunostinta cu o familie greu incercata de viata, cu o poveste cutremuratoare.
In prima editie a acestui sezon, romanii o vor cunoaste pe Viorica Tismaneanu, o femeie care lupta zi de zi pentru a le oferi celor doi copii ai sai un trai decent. Sotul Vioricai a murit anul trecut pe masa de operatie, in urma unor complicatii cardiace, iar de atunci ea traieste impreuna cu cei mici in conditii greu de imaginat, intr-o casa cu un singur dormitor. Visul sotului ei a fost intotdeauna acela de a avea o casa spatioasa si o curte cu loc de joaca pentru copii. Din pacate, el nu a apucat sa-si indeplineasca dorinta, insa Viorica si cei doi copii au aceasta sansa datorita echipei Visuri la cheie.
Momentul in care echipa Visuri la cheie ajunge in fata casei Tismaneanu este unul incarcat de emotie. Reactiile mamei si baiatului cel mare sunt un mix de surpriza, bucurie, emotie, dar in ochii lor se vede si tristetea cauzata de viata grea pe care o duc. Pe toata perioada constructiilor, familia Tismaneanu va pleca intr-o binemeritata vacanta, iar cei mici vor avea parte de activitati distractive. Cand se vor intoarce, ei nu vor gasi doar o locuinta complet renovata, ci si un inceput pentru o viata mai buna.
Maine seara, de la 20:30, romanii vor fi pusi in fata unei povesti de viata impresionante, vor vedea cum destinul acestei familii incepe sa se schimbe si cum cel mai mare vis devine realitate cu ajutorul oamenilor.
Visuri la cheie – Crede in oameni, in fiecare miercuri, de la 20:30, numai la PRO TV!
Gallery