ß

Interviu EXCLUSIV cu Adela Parvu, arhitecta de la "Visuri la cheie". Ce a marturisit

Interviu EXCLUSIV cu Adela Parvu, arhitecta de la "Visuri la cheie". Ce a marturisit

Adela, un designer de interior extrem de cunoscut in mediul online, datorita blogului cu sfaturi utile, are o experienta bogata in ceea ce priveste design-ul de interior, lucrurile bine facute si viu colorate! Inainte de inceperea noului sezon, Adela a vorbit despre ce inseamna experienta "Visuri la cheie" pentru ea: 

- Povesteste-ne o intamplare interesanta din timpul filmarilor pentru noul sezon "Visuri la cheie".

Din pacate n-am avut bunici la tara, asa ca ma bucur de fiecare data cand Visuri la cheie ne poarta catre familii care locuiesc in mediul rural. Imi place sa stau de vorba cu oamenii si sa aflu cum se gospodaresc singuri. Asa ca, intr-unul dintre episoade m-am aventurat mai tare si m-am ocupat de gaini, ca sursa de oua pentru una dintre familiile carora le-am renovat locuinta. Nu mi-am dat seama ca e atat de dificil sa prinzi gainile, intotdeauna imi inchipuiam ca ele vin la tine, ca doar le dai de mancare. In timp ce finalizam de amenajat in curte si dupa ce gainile erau intr-un loc sigur, am constatat ca ele de fapt se plimbau libere, ca nu mai erau in tarc. Asa ca m-am dus catre ele sa le chem, dar m-am trezit ca a fost nevoie de toata echipa sa le prinda. Asta a fost un moment de pomina. 

- Ce simti atunci cand vezi un proiect terminat ?

Simt ca as lua-o de la capat, ca nimic pe lumea asta nu te face mai fericit decat sa contribui cu cat poti si te pricepi la fericirea celorlalti. Desi la finalul proiectelor suntem cu totii daramati de oboseala, bucuria familiilor ne umple de energie si avant. Cred ca nimeni nu realizeaza cat de mult se munceste la aceste case si cati oameni, timp de doua saptamani, nu-si vad familiile, nu mai stiu ce zi este sau uita sa manance. Este un efort incredibil, dar la final cand le vezi privirile celor pe care i-ai ajutat simti ca totul a meritat si ca, da, ai lua-o de la capat.

- Care a fost cel mai greu proiect din cadrul emisiunii "Visuri la cheie"?

Ce mai greu proiect este cel care urmeaza. Niciodata nu stii la ce sa te astepti. Pana cunosti familia, pana constati starea locuintei, a curtii. Mereu stau cu inima cat un purice pana cand ajung acolo unde ne duce Dragos Bucur. Desi pare ca o locuinta de bloc e mai usor de facut, am constatat ca termenul scurt face ca lucrarea sa fie si mai grea. N-ai loc sa te desfasori, trebuie sa ai grija si de vecini. Fiecare proiect a fost greu. Poate cel mai spectaculos si emotionant a fost cel in care s-a ridicat o casa de la zero. Este incredibil ca o casa sa fie ridicata in trei saptamani si sa sa mai aiba amenajata si gradina, dar echipa Visuri la cheie a reusit asta, gratie mesterilor inginerului Florin Branzan. Iar la gradini chiar nu-l inteleg pe Dragos Isacescu cum reuseste sa le faca in doar 2 zile, uneori doar o zi. Este un adevarat miracol!

- Care este primul lucru la care te gandesti atunci cand cunosti un nou caz?

Primul lucru la care ma gandesc cand cunosc o noua familie este ca n-am ajuns intamplator la ea, ca avem o misiune de indeplinit si ca trebuie sa o facem foarte bine. Cred ca nimic nu e intamplator pe lumea asta. 

- Cat timp iti ia sa realizezi lucrurile pe care ti le propui pentru fiecare caz in parte?

Cel mai putin timp imi ia pentru idei, care de cele mai multe ori imi vin pe loc atunci cand cunosc familia, dar cel mai mult timp imi ia pentru implementarea lor. Noroc insa cu sponsorii nostri, pentru ca in magazinele cu materiale de constructii si finisaje gasesc ceea ce am nevoie. Sunt unele cazuri cand pentru un proiect imi ia cinci zile sa realizez ceva si de multe ori lucrez si noaptea tarziu, altadata ne mai ajutam intre noi, si atunci timpul se scurteaza. Sunt decoratiuni care mi-au luat doar cateva ore, insa pana am facut rost de cele necesare au fost nevoie de zile intregi.

- Cat de mult va implicati in povestile familiilor pe care le cunoasteti in acest proiect ?

Suntem implicati, dar n-am cuantificat niciodata cat de mult. Suntem acolo trup si suflet si cred ca asta conteaza. Daca ni se intampla sa nu ne vedem zile intregi propriile familii, asta spune mult despre implicarea noastra. La mine implicarea continua si dupa emisiune, pentru ca si dupa ce finalizam proiectele, familiile ma contacteaza prin intermediul paginii mele de Facebook sau pe blog. Ii am aproape si, daca au vreo dilema, ma suna. De multe ori am impresia ca aceste familii au nevoie sa stie ca nu se lupta singure cu greutatile. E important sa fim aproape de ceilalti, chiar daca trec prin perioade dificile.

- La ce sa se astepte telespectatorii de la noul sezon "Visuri la cheie" ?

Sa se astepte sa cunoasca oameni foarte curajosi, romani care au o atitudine demna in fata greutatilor vietii, romani care dincolo de suferinta n-au incetat sa lupte mai departe, sa lupte cu boala, cu vicisitudinile, cu mentalitatile, cu viata. Romani care au meritat din plin sa fie ajutati si pentru ca au avut darul de a ne inspira, inclusiv pe noi, sa fim mai puternici, mai optimisti. Sunt romani care ne demostreaza ca deasupra norilor grei si gri, soarele zambeste mereu!

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Visuri la cheie

Articole pentru emisiune Visuri la cheie

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni