În timp ce arhitecții de la Visuri la Cheie au început să renoveze casa familiei Nae, membrii familiei au ajuns într-un parc de distracții din Azuga.
Gallery
Familia Nae este, pentru prima dată în viață, la munte! Cei mici, dar și Valentin, se bucură de activitățile pe care producția le-a pregătit pentru ei și sunt fericiți că au parte de această experiență.
„Mie mi-a plăcut această vacanță!”, a spus Florentina.
„N-o să uit niciodată aceste clipe! Auzeam la televisor că e frumos la munte și nu am fost niciodată. Am crezut că mor, că am 43 de ani, și nu văd muntele”, a spus Valentin plângând.
În paralel, lângă București, echipa de arhitecți avansează lucrările și, în acest punct, fac o extindere a locuinței familiei Nae.