În această seară, de la ora 21:30, telespectatorii sunt invitați să urmărească o ediție emoționantă a emisiunii Visuri la cheie. Cristina Joia, Alex Gavrilescu și Andra Marinescu ajung la Mironești, județul Giurgiu, pentru a transforma radical viața unei familii aflată într-o situație extrem de dificilă.
Gallery
Valentin Nae, un tată care își crește singur cei trei copii – Mario, Florentina și Ștefania – luptă zilnic să le ofere o viață mai bună. Deși traiul este unul greu, tatăl nu a renunțat niciodată la visul de a-i trimite pe copii la școală și de a le construi un cămin adevărat.
Până acum doi ani, Valentin Nae și soția sa, împreună cu cei trei copii, duceau o viață modestă, dar fericită. Totul s-a năruit în momentul în care mama a plecat în străinătate: „De doi ani de zile, de când a plecat, ea nu a dat nici măcar un telefon să întrebe de copii. Mi-a zis că se duce singură să se decadă din drepturile de mamă,” povestește Valentin cu durere.
Familia locuiește într-o casă începută cu ajutorul materialelor donate de vecini sau obținute prin munca lui Valentin pe șantiere. Din păcate, casa este departe de a fi gata, iar lipsurile le-au îngreunat viața. Cu toate acestea, Valentin și fiica cea mare, Ștefania, au făcut tot posibilul pentru a menține familia unită: „Spăl haine, vase, mă mai ajută și sora mea,” spune Ștefania, devenită stâlp de bază pentru familie.
În această seară, Visuri la cheie va aduce o transformare spectaculoasă pentru familia Nae. Echipa emisiunii va transforma casa neterminată într-un cămin primitor și le va oferi acestora o șansă la un nou început. Nu ratați, de la 21:30, o poveste despre speranță, determinare și solidaritate! Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO.
Visuri la cheie – Crede în oameni!