ß
Coman și Georgică sunt doi frați greu încercați de soartă. În urmă cu patru ani, când Coman avea 22 de ani, iar Georgică doar șapte ani, și-au pierdut ambii părinți, iar casa le-a luat foc de două ori. Din cauza situației tragice, Coman și-a adoptat fratele, pentru a nu ajunge în plasament.
Gallery
Mama acestora s-a stins din viață, în urma cancerului. Coman a găsit-o fără viață, în camera sa, într-o dimineață, în timp ce se pregătea să plece la mună. Nimeni nu a știut că se luptă cu o boală crâncenă, deoarece nu a mers la niciun control medical.
„A avut cancer. N-a fost la niciun control și, într-o dimineață, când să plec la muncă, mă duc la ea în cameră, am strigat-o, niciun răspuns. Când m-am dus lângă ea, decedase”.
La scurt timp după aceea, un incendiu puternic le-a cuprins casa, lăsând în picioare doar doi pereți. Pentru a construi o nouă locuință, Coman a plecat în Germania, iar tatăl său muncea cu ziua. În acest fel, au reușit să strângă bani, pentru a ridica locuința. Nu a durat mult și o nouă tragedie s-a abătut asupra lor.
„Ridicasem doar două camere și, într-o dimineață, eu eram la muncă, fratele meu era la școală și mă sună o vecină, că a luat casa foc. Tatăl meu era în pragul ușii, cu o folie de culoare galbenă pusă pe el, decedat”.
Momentul a fost unul cu atât mai dificil, cu cât Valentin devenise tată de doar două luni, dar a decis să își adopte propriul frate, pentru a nu ajunge în plasament: „Aproape toată lumea îmi spunea să îl las, să îl ia protecția copilului. Le-am dat răspunsul că nu o să se întâmple asta niciodată. Sunt ca un tată pentru el în momentul de față”.
Cu ajutorul unei fundații, Valentin a reușit să ridice o casă cu trei camere, care, însă, are multe lipsuri.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Emisiunea integrală poate fi vizionată, în avans, pe VOYO